Barcelona lui Messi, lovită în moalele capului! Cum a fost posibil

Ultima actualizare:

    Leo Messi a fost inexistent în meciul de la Liverpool
Leo Messi a fost inexistent în meciul de la Liverpool

Barcelona lui Messi a fost demolată la Liverpool (0-4) într-una din cele mai spectaculoase răsturnări de scor din istoria fotbalului

Pentru al doilea an la rând, catalanii părăsesc Liga Campionilor după ce câştigaseră manşa tur la o diferenţă de trei goluri. „Cormoranii” de la Liverpool au dat de pământ cu vedetele Barcelonei, în frunte cu Leo Messi.

Întrebat cum de a reuşit echipa sa o asemenea minune, antrenorul lui Liverpool, Jurgen Klopp, a răspuns cu un singur cuvânt: ,,Fotbal!” Bătuţi cu 3-0 în turul de la Barcelona, jucătorii lui Liverpool au trecut peste numeroasele probleme legate de accidentări (Salah, Firmino şi Robertson, ultimul chiar în timpul meciului) şi au reuşit imposibilul. „Le-am spus că pare imposibil să recuperăm, dar dacă e vorba de ei, avem o şansă. Nu ştiu cum au făcut-o. Am văzut multe meciuri în viaţa mea, dar ca acesta n-am văzut niciodată”, a detaliat Jurgen Klopp. În absenţa titularilor de drept, rezervele Origi şi Wijnaldum, fiecare cu câte o „dublă”, au fost eroii lui Liverpool, echipă care ajunge în finala Ligii Campionilor pentru al doilea sezon consecutiv.

De partea cealaltă, la Barcelona s-a aşternut doliul, presa catalană vorbind despre cea mai mare umilinţă din istoria clubului blaugrana. „Când pierzi cu 4-0 nu trebuie să cauţi scuze. Vom suporta consecinţele şi vom avea nişte zile groaznice. În situaţia asta antrenorul îşi asumă responsabilitatea”, a declarat tehnicianul Ernesto Valverde, gândindu-se probabil şi la o demisie de onoare. „Cel mai dureros e că se întâmplă iar, am păţit-o şi anul trecut”, a mai spus Valverde, amintindu-şi de eliminarea asemănătoare suferită în faţa celor de la AS Roma (0-3 în retur, după 4-1 în tur) în sferturile ediţiei precedente. Tăcuţi în teren, jucătorii Barcelonei au rămas fără cuvinte şi la nivel declarativ, singurul care a avut tupeul să explice ceva fiind mijlocaşul Busquets. „Ne cerem scuze fanilor, e greu de înţeles aşa ceva. Într-o astfel de atmosferă e greu să rezişti dacă nu dai gol. E dificil să vorbesc, nu vreau să dau vina pe nimeni”, a spus acesta cu lacrimi în ochi.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
fabrica DeLonghi jpg
image
image
image
image
image
image
Real Madrid FC Barcelona (EPA) jpg
Inter Milano (EPA) jpg
image
Real Madrid Barcelona (EPA) jpg
Simona Halep (EPA) jpg
Bianca Ghelber (Facebook) jpg
Simona Halep (EPA) jpg
FCSB Rapid (Sportpictures) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net