ASA a dat lovitura: a învins-o pe Steaua cu 1-0 şi e aproape de titlu!

Ultima actualizare:

    Steaua a fost invinsa acasa de ASA Targu MuresFOTO: David Muntean
Steaua a fost invinsa acasa de ASA Targu MuresFOTO: David Muntean

Steaua din acest retur al Ligii I ar trebui să fie obiect de studiu în istoria fotbalului românesc. La capitolul „aşa nu!”. Învinşi aseară cu 1-0, acasă, de ASA, în derby-ul campionatului, bucureştenii sunt acum la două puncte în spatele ardelenilor, care au devenit principalii favoriţi la titlu!

Nimeni, nici măcar fanii dinamovişti, a căror „iubire” pentru Steaua e binecunoscută, nu anticipau scenariul acestui retur! Din principala şi singura candidată la titlu – după tur avea 13 puncte avans faţă de ASA Târgu Mureş – echipa bucureşteană a ajuns să aibă şansa a doua la primul loc. „Bomboana pe colivă” a fost pusă aseară, în derby-ul cu ardelenii, pierdut cu scorul de 1-0, chiar pe Arena Naţională. Lipsită de fani – cu indulgenţă au fost vreo 15.000 de oameni, în condiţiile în care anul trecut, înaintea izbucnirii scandalului cu CSA Steaua, umpleau până la refuz tribunele – echipa campioană a jucat acelaşi fotbal din ultima perioadă. Adică fără orizont, fără periculozitate şi cu gafe mari în apărare. De acest lucru au profitat oaspeţii, care şi-au demonstrat intenţiile în minutul 10, când Bumba a ratat incredibil. Steaua nu a înţeles nimic din această situaţie, iar în minutul 37 nu a mai scăpat: rămas singur în careu, Zicu l-a executat pe Arlauskis, după care a mers la galerie şi şi-a arătat burta, o dedicaţie făcută celor care l-au acuzat că e prea gras.

Sub ochii lui Gigi Becali, Dan Petrescu, Marica şi Tamaş – care nu va mai putea juca până la finalul campionatului din cauza unei accidentări – Steaua a încercat să întoarcă rezultatul, dar degeaba. Nu au reuşit decât să-şi treacă în palmares câteva ratări şi o lovitură de la 11 m neacordată după un henţ în careu al lui Sepsi. Au izbutit, în schimb, să-şi pună singuri beţe în roatele unei căruţe care părea a merge liniştită spre un nou titlu de campioană.

ASA Târgu Mureş, care deşi nou promovată e formată din foarte mulţi jucători cu experienţă, depinde doar de ea pentru a ieşi campioană, având două puncte avans în faţa Stelei. Minunea e foarte aproape de a se produce!

image
image
image
image
image
image
Andrei Borza (Sportpictures) jpg
Romeo Lavia (EPA) jpg
Edi Iordanescu, Carlo Ancelotti, Anghel Iordanescu (Facebook) jpg
Novak Djokovici în semifinala masculină de la Australian Open. FOTO EPA-EFE
Nationala Ucrainei s a calificat la EURO2024 (EPA) jpg
Amical Columbia Romania 2 (EPA) jpg
Amical Columbia Romania (EPA) jpg
Kylian Mbappe (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net