Argentina, aproape să rateze Mondialul după 1-1 cu Venezuela

argentina-messi.jpg

Messi, Argentina Messi
Messi şi-a dus naţionala în finala Mondialului din Brazilia, dar are mari şanse să ajungă în Rusia. Toată lumea e cu ochii pe meciul său din Ecuador
Foto: Reuters

Preliminariile din America de Sud sunt pe cale să furnizeze una dintre cele mai mari bombe din istoria fotbalului.

Messi şi compania au jucat catastrofal în această campanie şi după opt meciuri din zece ocupă locul 5, un punct peste Chile şi la egalitate cu Peru. Noaptea trecută, la Buenos Aires, pe stadionul Monumental, al lui River Plate, argentinienii s-au mai făcut o dată de râs cu toate vedetele pe teren. Venezuela, ultima clasată şi cu doar o victorie până acum, a rezistat eroic şi a aruncat în disperare trupa lui Sanpaoli. Murillo a deschis scorul pentru oaspeţi în minutul 50 şi dacă nu era autogolul lui Feltscher ar fi putut pleca cu toate punctele din Argentina. În acest moment, Dybala, Higuain şi colegii lor sunt maximum la barajul intercontinental, cu Noua Zeelandă, departe de Mondialul din Rusia. Dacă vor pierde cu Peru, etapa viitoare, iar Chile învinge acasă pe Ecuador, argentinienii vor cădea însă pe locul şase şi vor bifa o ratare istorică! Oricum, au avut mare noroc aseară, Chile pierzând surprinzător în Bolivia, altfel, trupa lui Alexis Sanchez ar fi trecut deja peste ei în clasament!

untitled.jpg

Meciurile rămase de disputat şi clasamentul din acest moment în America de Sud
Foto Click!

Din America de Sud doar Brazilia e calificată matematic, iar Uruguay are şanse foarte mari şi ea. În rest, orice e posibil în ultimele două meciuri!

Loading...

Citește și