Andone e idol în La Coruna după prima dublă pentru Deportivo

Ultima actualizare:

    Florin Andone (în mijlocul imaginii) a fost cel mai important transfer al spaniolilor în acest anfoto: deporsempre.com
Florin Andone (în mijlocul imaginii) a fost cel mai important transfer al spaniolilor în acest anfoto: deporsempre.com

Deportivo La Coruna căzuse pe loc retrogradabil înaintea meciului de aseară, cu Real Sociedad, care a încheiat etapa cu numărul 14 din La Liga.

Pe El Riazor, galicienii au dat totul în faţa bascilor din San Sebastian şi a ieşit spectacol. Iar Florin Andone, românul nostru care rămăsese puţin dator după această primă patre cam sărăcăcioasă a campionatului, a reuşit în sfârşit un meci mare. Internaţionalul tricolor a marcat o dublă în minutele 42 şi 77, care alături de reuşitele lui Sideni, Bavel şi autogolul lui Inigo Martinez au consfinţit scorul final: 5-1 pentru Deportivo. A fost prima victorie a galicienilor în ultimele cinci etape, şi vine când trupa lui Gaizka Garitano rămăsese fără aer. Andone e nominalizat pentru titlul de "Fotbalistul lunii noiembrie" în prima ligă spaniolă, pentru cele 3 goluri marcate în etape consecutive, iar după dubla de aseară poate spera că şi decembrie va fi la fel de bun.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
radiografie pulmonara shutter jpeg
image
image
image
image
image
image
Luca Mihai (Sportpictures) jpg
Cristiano Bergodi (Sportpictures) jpg
Rafael Nadal (EPA) jpg
Dinamo Poli Iasi (Sportpictures) jpg
Dan Petrescu (Sportpictures) jpg
Evan Ndicka (Youtube) jpg
tartan track 2678544 1280 jpg
zeta grecia jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net