Andone, după ce a umilit Steaua: "Vedeam un 1-0 sau 2-0, dar nu speram la 4-1!"

Ultima actualizare:

    Ioan Andone e aproape de despărţirea de Dinamofoto: fcdinamo.ro
Ioan Andone e aproape de despărţirea de Dinamofoto: fcdinamo.ro

Antrenorul dinamovist Ioan Andone a anunţat după meciul cu Steaua din Cupa Ligii, câştigat cu 4-1, că nu spera să învingă rivala la un asemenea scor.

"Vreau să îi felicit pe jucători pentru că s-au concentrat, au dat dovadă de atitudine, de profesionalism şi le dedic victoria suporterilor care ne-au susţinut şi prietenilor care au fost alături de mine în momentele grele, pentru că am avut momente grele. Au fost şase schimbări faţă de meciul de la Iaşi, am riscat. Cred că cu May în teren reuşeam să marcăm mai multe goluri în prima repriză. Îi felicit pe jucători că au dat patru goluri. Nu mă aşteptam. A fost o partidă bună a noastră. E şi ghinion pentru Steaua pentru că au avut şi ei o bară, dar pe de altă parte scorul putea fi şi mai mare penntru noi. Au şi ei problemele lor, dar nu vreau să mă bag în ciorba lor. Nu pot să spun că Steaua a fost dezamăgitoare, au avut şi ei ocazie la 0-0. Eu vedeam un scor de 1-0 sau 2-0, dar nu speram la 4-1. Mi-au făcut jucătorii un cadou de Crăciun", a spus Andone.

"Eu am avut încredere în jucători atunci când nimeni nu mai credea în ei şi acum felicitările le merită jucătorii. Înseamnă mult pentru mine această victorie. Eu aş fi vrut să continue campionatul acum, pentru că există acest entuziasm, dar sper ca în viitor să facem cât mai puţine greşeli şi să prindem primele două locuri. Greu de spus dacă vom termina înaintea Stelei, pentru că trebuie să fim foarte inteligenţi în perioada următoare", a adăugat el.

Andone a vorbit şi despre situaţia Stelei având în vedere decizia Curţii de Apel cu privire la numele echipei. "Trist va fi, asta e nenorocirea fotbalului românesc. E trist că dispar derbiurile, aşa cum a dispărut şi Rapid".

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
asistati social romania foto arhiva adevarul jpg
image
image
image
image
image
image
Ana Maria Branza (Sportpictures) jpg
FC Botosani Dinamo (Sportpictures) jpg
Olimpiu Morutan (Sportpictures) jpg
Novak Djokovic (EPA) jpg
Real Madrid FC Barcelona (EPA) jpg
Inter Milano (EPA) jpg
image
Real Madrid Barcelona (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net