Amicalul cu Georgia, meciul de retragere al lui Mutu

Ultima actualizare:

    Adrian Mutu a fost decarul echipei naţionaleFoto: Mediafax
Adrian Mutu a fost decarul echipei naţionaleFoto: Mediafax

Adi Mutu a anunţat zilele trecute că şi-a încheiat cariera, dar FRF are o surpiză pentru el. La amicalul de vineri cu Georgia, "Briliantul" va fi invitat de onoare.

Echipa naţională va juca la data de 3 iunie ultimul meci de verificare înaintea plecării spre Euro. Adversar va fi Georgia şi vom vedea la lucru jucătorii ce ne vor reprezenta la Campionatul European, dar va fi şi un invitat surpriză. Adi Mutu, golgheterul all-time al naţionalei, alături de Hagi, fiecare cu câte 35 de reuşite, va primi primi un tofeu pentru întreaga activitate, iar pe ecranele Arenei Naţionale vor rula imagini din meciurile sale, conform Digi Sport.

Atacantul de 37 de ani a evoluat la FC Argeş, Dinamo, Inter Milano, Verona, Parma, Chelsea, Juventus, Fiorentina, Cesena, Ajaccio, Petrolul şi Pune City, iar în iarnă s-a întors în Liga 1, la ASA Tg. Mureş, pentru a prinde un loc la Euro. A avut o prestaţie slabă şi nu a fost convocat,luând decizia recent de a renunţa la fotbal.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
PAOK Brugge (EPA) jpg
Otelul Galati Universitatea Cluj (Sportpictures) jpg
Maria Herranz jpg
Vlad Covaliu (Facebook) jpg
Cristiano Ronaldo la Juventus Torino (EPA) jpg
Manchester City Real Madrid jpg
Corvinul Voluntari (Sportpictures) jpg
Cristina Neagu (Sportpictures) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net