Alţii care au băut la naţională!

Ultima actualizare:

    Daniel Isăilă a scăpat de jucătorii nedisciplinaţi din lot
Daniel Isăilă a scăpat de jucătorii nedisciplinaţi din lot

Jucătorii dinamovişti Ionuţ Nedelcearu, Alin Dudea, Patrick Petre şi Vlad Olteanu, ultimul împrumutat la Sepsi Sfântu Gheorghe, s-au îmbătat în avionul naţionalei, "tricolorii" mici urmând a avea un turneu amical în Spania, acolo unde vor juca cu Rusia şi Danemarca. Puştii nu sunt singurii care au avut astfel de acte indisciplină.

Elevii lui Isăilă au fost excluşi din lot, dar la naţională s-au întâmplat frecvent scandaluri din cauza consumului excesiv de alcool:

Cristi Săpunaru

În 2009 s-a îmbătat în avionul naţionalei, la întoarcerea după o partidă în Polonia. A duhnit a alcool inclusive la debarcare, iar în aeroport a lovit nişte jurnalişti şi i-a înjurat pe cei din staff-ul echipei, deşi ei doar doreau să-l calmeze. Selecţionerul Răzvan Lucescu l-a dat afară din lot pentru o perioadă.

Gabi Tamaş

În vara lui 2011 a ratat un turneu al “tricolorilor” în America de Sud din cauza unei beţii întinse până dimineaţa. Tamaş nu s-a trezit la timp şi a pierdut avionul.

Adi Mutu

Septembrie 2004. Înaintea meciului cu Macedonia, 2-1, de la Craiova, în preliminariile CM 2006, Mutu a fugit din cantonament împreună cu alţi coechipieri şi au petrecut noaptea în clubul de striptease “Flora” din Bănie. Mutu a fost iertat, pentru că a marcat golul victoriei.

În timpul turneului amical din SUA, din anul 2006, Mutu a fost exclus din lot de către Victor Piţurcă, după ce a petrecut în cantonament alături de mai multe femei. De asemenea, Mutu a avut un conflict cu secundul naţionalei Ştefan Iovan.

În octombrie 2009, înaintea meciului cu Serbia din preliminariile CM 2010, el a petrecut alături de Adrian Cristea şi de două fete până spre dimineaţă. După meci, pierdut cu 5-0, atacantul a fugit din hotel la o petrecere oferită de un interlop sârb.

În 2011, Mutu şi Tamaş nu au mai fost incluşi în lotul pentru amicalul cu San Marino. Cu o seară înaintea meciului au părăsit hotelul şi s-au întors după ora fixată de antrenorul Piţurcă. Ei au fost acuzaţi că au băut peste măsură.

Înscrie-te în StarManager, fă-ți echipă și antrenează stelele fotbalului european din Liga Campionilor. Poți câștiga premii de etapă sau unul din marile premii puse în joc la finalul competiției!

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
asistati social romania foto arhiva adevarul jpg
image
image
image
image
image
image
Mioveni Unirea Slobozia (Sportpictures) jpg
Farul Rapid (Sportpictures) jpg
Sepsi OSK Sfantu Gheorghe FCSB (Sportpictures) jpg
Ana Maria Branza (Sportpictures) jpg
FC Botosani Dinamo (Sportpictures) jpg
Olimpiu Morutan (Sportpictures) jpg
Novak Djokovic (EPA) jpg
Real Madrid FC Barcelona (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net