Alexa, cel mai tânăr tehnician din Liga I

Ultima actualizare:

    Dan Alexa a fost căpitanul celor de la Poli
Dan Alexa a fost căpitanul celor de la Poli

Dan Alexa o va pregăti pe Poli Timişoara, devenind la 34 de ani şi cinci luni cel mai tânăr antrenor din campionat.

"M-am reîntors la Timişoara, însă într-o altă postură. Mă bucur să revin acasă. Aici este casa mea, Timişoara este oraşul în care mi s-au născut fetele. M-am întors antrenor, începe o nouă etapă în viața mea. Practic, sunt la început. E un moment dificil, dar mă ştiţi bine. Una dintre caracteristicile mele a fost curajul. Am încredere în această echipă. Această formaţie are un potenţial mult mai mare, are jucători de caracter. Sper să le transmit această încredere şi rezultatele vor apărea! Am mare încredere că va fi bine!", a spus fostul jucător.

Dan Alexa va fi ajutat de Sorin Vlaicu (antrenor secund), Ionuţ Stelescu (preparator fizic) şi Petru Ţurcaş (antrenor cu portarii).

Fostul fotbalist Ioan Timofte este de miercuri noul preşedinte al ACS Poli. Din Consiliul Director mai fac parte Florenţiu Staicu şi Valentin Velcea (vicepreşedinţi), Călin Dobra, Ioan Miculaş, Ion V. Ionescu şi Viorel Boiţ (membri).

"Am mai discutat de-a lungul timpului, dar acum e clipa în care toţi cei ce simt ceva pentru această echipă să punem umărul la realizarea obiectivului. Pentru acest moment, obiectivul este rămânerea în prima ligă. Am mare încredere în Dan Alexa, un jucător care dădea pe teren mai mult decât sută la sută. Sper că va fi elementul care va transmite, de pe banca tehnică, acea răutate în sensul bun, alături de disciplina tactică şi tot ce e nevoie", a afirmat Timofte.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
PAOK Brugge (EPA) jpg
Otelul Galati Universitatea Cluj (Sportpictures) jpg
Maria Herranz jpg
Vlad Covaliu (Facebook) jpg
Cristiano Ronaldo la Juventus Torino (EPA) jpg
Manchester City Real Madrid jpg
Corvinul Voluntari (Sportpictures) jpg
Cristina Neagu (Sportpictures) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net