Alex Mitriţă – Wayne Rooney, „răfuială” în Bronx!

Ultima actualizare:

    Alex Mitriţă, în duel pentru minge cu Wayne Rooney
Alex Mitriţă, în duel pentru minge cu Wayne Rooney

La primul meci disputat acasă, la New York, mijlocaşul român l-a avut ca adversar pe celebrul atacant englez.

Alex Mitriţă a fost unul dintre remarcaţii meciului New York City FC – DC United (0-0), prima apariţie a internaţionalului român în faţa fanilor din Bronx, cunoscutul cartier din metropola americană.

În calitate de vedetă a grupării newyorkeze, fostul fotbalist al Craiovei a avut parte duminică seară de un rival pe măsură, oaspeţii de la DC United avându-l în componenţă pe Wayne Rooney, atacantul de 33 de ani care a dat peste 50 de goluri la naţionala Anglie. Astfel, confruntarea Mitriţă – Rooney a constituit principala atracţie a partidei de pe Yankee Stadium, iar cei doi jucători n-au dezamăgit, în ciuda scorului alb (0-0) cu care s-a încheiat disputa. „Mitriţă a arătat că poate fi acel lider de care are nevoie NYCFC. În repriza secundă, a avut două incursiuni prin defensiva obosită a lui United, fiind aproape de a marca în două rânduri şi remarcându-l pe portarul Hamid”, au scris după meci jurnaliştii de la New York Post. Şi site-ul oficial al echipei americane a remarcat evoluţia lui Mitriţă, transferat de la Craiova la începutul acestui an în schimbul a aproximativ opt milioane de euro. „La debutul în Bronx (n.r.: arena lui City e plasată în cartierul devenit cunoscut în special din cauza infracţionalităţii ridicate), Mitriţă a influenţat jocul, creând multe faze periculoase şi colaborând excelent cu Maxi Moralez”, au scris cei de la nyscfc.com. La fel ca Mitriţă, Wayne Rooney a avut şi el clipe de virtuozitate, inclusiv o mare ocazie în prima repriză. Deşi ambii evoluează în avanposturi, Mitriţă şi Rooney au fost surprinşi şi în dueluri directe pentru minge, ei coborând de multe ori la mijlocul terenului pentru a culege baloane utilizabile. Pentru Mitriţă şi colegii săi de la New York a fost al doilea rezultat de egalitate la rând în ediţia 2019 a MLS, după remiza (2-2) din meciul inaugural cu Orlando City. În următoarea etapă, duminică, ,,albaştrii” vor evolua tot pe teren propriu, cu Los Angeles FC.

Primele meciuri ale lui Mitriţă la echipa din New York sunt analizate atent de presa americană, care îl consideră pe român cel mai nimerit jucător să-l înlocuiască pe atacantul spaniol David Villa, transferat vara trecută în Japonia. Mitriţă şi fostul vârf al Barcelonei au însă puţine lucruri în comun în ceea ce priveşte calităţile fotbalistice, ei evoluând şi pe posturi diferite. De altfel, antrenorul iberic Domenic Torrent a insistat în mai multe rânduri asupra faptului că e o greşeală ca Mitriţă să fie comparat mereu cu David Villa.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
ogoranu luptator anticomunist
image
image
image
image
image
image
Cristiano Ronaldo la Juventus Torino (EPA) jpg
Manchester City Real Madrid jpg
Corvinul Voluntari (Sportpictures) jpg
Cristina Neagu (Sportpictures) jpg
Istvan Kovacs (EPA) jpg
Cristiano Bergodi (Sportpictures) jpg
Luca Mihai (Sportpictures) jpg
Cristiano Bergodi (Sportpictures) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net