Alex Mitriță se umple de bani în SUA

Ultima actualizare:

    Alex Mitriță
Alex Mitriță

La început a părut o glumă, dar totul era cât se poate de real. Interesul americanilor de la New York City pentru craioveanul Mitriță a fost atât de mare încât, dacă românul a trecut vizita medicală efectuată ieri la Manchester, olteanul va juca în următorii 4 ani în campionatul din SUA.

Cei de la New York vor plăti 8,5 milioane de dolari pe Alex Mitriță, 20% din această sumă urmând să intre în conturile celor de la Pescara. Totuși, românii și-au păstrat 20% dintr-un viitor transfer, ceea ce înseamnă alți bani pe care îi vor câștiga la un moment dat de pe urma vedetei lor. Salariul lui va fi de 1,2 milioane de dolari, de cel puțin 6 ori mai mare decât la Craiova. Transferul l-a bucurat și pe patronul FCSB, Gigi Becali, care deja a început să vadă munți de bani de pe urma jucătorilor săi. ”Mă bucur de sumă pentru că eu activez în meseria asta şi orice se vinde scump îmi măreşte mie marfa. Dacă Mitriţă face 9 milioane, e clar că Man face 40. Mitriţă e jucător valoros, dar nu e top class. De ce? Pentru că are fizicul pe care-l are, e mai mic de statură, cutare, cutare”, a declarat Becali la DigiSport.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
Cristiano Ronaldo la Juventus Torino (EPA) jpg
Manchester City Real Madrid jpg
Corvinul Voluntari (Sportpictures) jpg
Cristina Neagu (Sportpictures) jpg
Istvan Kovacs (EPA) jpg
Cristiano Bergodi (Sportpictures) jpg
Luca Mihai (Sportpictures) jpg
Cristiano Bergodi (Sportpictures) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net