Acum e "Faraon" şi în buzunar. Salah va câştiga 200.000 de euro pe săptămână la Liverpool

Ultima actualizare:

    Mohamed Salah este cel mai în formă jucător din lume în acest moment, iar realizările sale au atras deja atenţia marilor cluburiFoto: Click!
Mohamed Salah este cel mai în formă jucător din lume în acest moment, iar realizările sale au atras deja atenţia marilor cluburiFoto: Click!

Liverpool face eforturi uriaşe pentru a-l păstra pe egiptean pe Anfield Road

Real Madrid, Barcelona şi PSG sunt doar câteva dintre cele care vor licita pentru african imediat după Cupa Mondială de la vară, dar englezii nu se lasă chiar aşa uşor. După ce i-au pierdut pe Suarez şi Coutinho imediat după ce s-au copt, „Cormoranii” nu mai acceptă să păţească la fel şi cu Salah şi încearcă să-l lege pe acesta de Liverpool. Şi asta nu se poate decât prin foarte mulţi bani bani. Astfel, conducerea de pe Merseyside i-a oferit mijlocaşului cu 42 de goluri în 47 de meciuri oficiale 200.000 de euro pe săptămmână, dublu decât câştigă acum. Acest lucru ar veni la pachet şi cu o extensie a contractului care expiră în 2022. Desigur, e o nebunie de salariu, dar care poate fi orcând depăşit de „şacalii” menţionaţi mai sus.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Ianis Hagi Captura TV jpg
image
image
image
image
image
image
image
Real Madrid Barcelona (EPA) jpg
Simona Halep (EPA) jpg
Bianca Ghelber (Facebook) jpg
Simona Halep (EPA) jpg
FCSB Rapid (Sportpictures) jpg
FotoJet (25) jpg
Zinedine Zidane (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net