8 secrete ale lui Paul Papp, omul care ne duce la Euro 2016

Ultima actualizare:

    Paul Papp, omul care a dat două goluri în meciul cu Irlanda de NordFoto: Mediafax
Paul Papp, omul care a dat două goluri în meciul cu Irlanda de NordFoto: Mediafax

Apărătorul de 25 de ani i-a executat pe britanici, la debutul în noul mandat al lui Iordănescu pe banca „tricolorilor” şi a făcut fericit un întreg popor. Dar, până să devină eroul unei naţiuni, Paul Papp s-a lovit de greutăţii: s-a zbătut prin ligile inferioare, a fost la un pas să se lase de fotbal şi a fost nevoit să fie sprijinul financiar al familiei sale numeroase.

1. Copilărie. S-a născut la Dej, cu o lună înainte de Revoluţia din 1989, şi mare parte din timp îl petrecea alături de bunicul său, cu vacile la păscut. Cu bătrânul a schimbat primele pase şi aşa s-a orientat către fotbal.

2. Cariera, în pericol. Junioratul l-a făcut la Dej şi acolo l-a avut antrenor pe Ovidiu Fărcaş, cel despre care şi acum Paul spune că-i este ca un al doilea tată. Deşi, printre cei mai buni din generaţia sa, el a ratat câteva transferuri la cluburi mai bine cotate şi, debusolat, a vrut să renunţe.

3. Şansa i-a surâs. Antrenorul Leo Grozavu l-a remarcat totuşi şi a decis să-l aducă la FC Botoşani. De aici, acelaşi tehnician l-a luat la Vaslui, iar botoşănenii au primit 50.000 de euro. A ajuns împrumut la Farul, a revenit la moldoveni, însă, drumul său s-a intersectat cu Viorel Hizo, care îl ţinea mai mult rezervă. Dar, la insistenţele patronului Porumboiu, a devenit om de bază şi a prins un transfer în Italia, la Chievo. Nu a stat mult şi s-a întors în ţară, la Astra, după care a semnat cu Steaua.

4. Are şapte fraţi. Paul provine dintr-o familie numeroasă, cu opt copii, patru băieţi şi tot atâtea surori, el fiind cel mai mare şi totodată ajutorul financiar pentru toţi. Pentru a face faţă cheltuielilor, tatăl său a muncit în Spania, la cules de căpşuni.

5. E instalator. A urmat cursurile liceului industrial de Construcţii şi Montaj de la Dej şi a obţinut diploma de instalator. Fotbalistul intenţionează ca la finalul carierei să se apuce de antrenorat.

6. Idolul Pancu. Copil fiind a simpatizat Rapidul, iar Daniel Pancu era idolul său. Îşi scria cu carioca pe tricouri numele atacantului, iar mai târziu, când au devenit colegi la Vaslui, i-a povestit totul lui „Pancone” şi acesta i-a dăruit un tricou cu dedicaţie specială.

7. E băiat de casă. Nu se dă la o parte când vine vorba de treburile casnice. Găteşte, face piaţa, iar timpul liber şi-l petrece alături de soţia sa, Mihaela. Cei doi se iubesc din perioada liceului, în vară s-au căsătorit şi plănuiesc să facă un copil.

8. E fan Andra. Se relaxează ascultând muzica Andrei sau cea ardelenească interpretată de Ghiţă Munteanu. La televizor urmăreşte meciurile din Anglia, campionat unde îşi doreşte să joace, şi e mare suporter al celor de la Chelsea.

Sânmărtean pleacă la arabi

Anghel Iordănescu, antrenorul naţionalei României
Anghel Iordănescu, antrenorul naţionalei României

Cel mai bun om al “tricolorilor” în partida cu nord-irlandezii, Lucian Sânmărtean, va părăsi trupa din Ghencea în iarnă. Stelistul va ajunge sub comanda fostului tehnician al roş-albaştriilor, Laurenţiu Reghecampf, la saudiţii de la Al-Hilal. La 34 de ani, mijlocaşul e tentat să dea curs ofertei, mai ales că e ademenit cu un salariu de sute de mii de dolari pe an, plus bonusuri uriaşe. În aceste condiţii, steliştii s-au orientat deja către Florin Cernat de la Oţelul pentru a-l înlocui pe Sânmărtean. 

Aproape calificaţi

Pentru a ajunge la EURO 2016 ne trebuie o victorie dublă în faţa trupei din Feroe şi încă şase puncte acasă cu grecii şi finlandezi. Totuşi avem şanse mari şi dacă obţinem doar patru puncte din meciurile din deplasare cu Irlanda de Nord şi Ungaria, plus cele de pe teren propriu cu Grecia şi Finlanda. 

Cruciuliţele l-au salvat din nou

Lucian Sânmărtean
Lucian Sânmărtean

Meciul cu Irlanda de Nord n-a reprezentat doar derby-ul grupei noastre de calificare, ci şi revenirea lui Anghel Iordănescu pe banca naţionalei după 10 ani. 

Considerat antrenor depăşit datorită superstiţiilor sale venite din alt secol, dar şi pentru că n-a mai antrenat de mult, “Tata Puiu” a demonstrat însă că există viaţă şi după Victor Piţurcă. Fotbalistic, “Generalul” n-a surprins cu nimic, a alcătuit o echipă bună, a nimerit schimbările, care de altfel erau clasice, şi ne-a oferit un joc ofensiv, apreciat chiar şi de Adi Mutu.

Mult mai interesant a fost însă repertoriul de ritualuri oferit de Iordănescu. Selecţionerul nu şi-a uitat la cabine, aşa cum a promis, cruciuliţele şi iconiţele de buzunar, pe care le-a sărutat pe rând, cu foc, imediat cum a luat loc pe banca de rezerve. Apoi, după fiecare gol al tricolorilor, tehnicianul în vârstă de 64 de ani s-a aplecat din nou asupra talismanelor sale norocoase, pentru a le mulţumi că Papp e în zi de graţie. Altfel, Anghel Iordănescu s-a purtat ca la prima tinereţe, a fost entuziast ca un copil, s-a agitat pe margine non-stop şi a părut că savurează fiecare moment al meciului. E şi normal, mai ales că ar putea fi şi ultimul ca selecţioner, dacă am interpreta corect ultimele semnale. Până la urmă, învechit sau nu, Iordănescu e victorios, iar ”sfintele” obiecte, utile.

image
image
image
image
image
image
Novak Djokovici în semifinala masculină de la Australian Open. FOTO EPA-EFE
Nationala Ucrainei s a calificat la EURO2024 (EPA) jpg
Amical Columbia Romania 2 (EPA) jpg
Amical Columbia Romania (EPA) jpg
Kylian Mbappe (EPA) jpg
Minge - fotbal
Dani Alves (EPA) jpg
Sorana Cirstea (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net