8 fotbaliști brazilieni suspendați fără să aibă vreo vină

Ultima actualizare:

    Fred va fi suspendat doua meciuriFOTO: EPA
Fred va fi suspendat doua meciuriFOTO: EPA

Scandalul este în floare între Federația Braziliană de Fotbal și conducătorii Premier League. Opt jucători brazilieni nu vor putea juca pentru echipele lor de club în weekend, deoarece nu au fost lăsați să meargă la națională. Suspendarea e conform regulilor FIFA.

Conform news.ro, Liverpool, Manchester City, Chelsea, Manchester United şi Leeds United vor fi afectate de această suspendare. Jucătorii care nu sunt eliberaţi pentru o ”fereastră” internaţională pot fi interzişi timp de cinci zile după ce perioada se încheie, în conformitate cu reglementările FIFA. Decizia acoperă perioada 10-14 septembrie. Brazilia a cerut interdicţia după ce Premier League i-a oprit pe jucători să răspundă convocării la naţionala lor, dacă aceasta înseamnă o călătorie în ţările de pe lista roşie. În plus faţă de suspendarea din partidele pe care echipele lor le vor disputa în acest weekend, în campionat, fundaşul Thiago Silva de la Chelsea şi mijlocaşul Fred de la Manchester United nu vor mai avea voie să joace nici în partidele din prima etapă a fazei grupelor Ligii Campionilor, programate marţi. Jucătorii suspendaţi sunt Firmino, Fabinho şi Alisson de la Liverpool, Ederson şi Gabriel Jesus de la Manchester City, Raphinha de la Leeds, precum şi Thiago Silva de la Chelsea şi Fred de la Manchester United. Este aşteptată o mişcare similară din partea federaţiilor din Mexic, Paraguay şi Chile pentru a-i opri pe Raul Jimenez, Miguel Almiron şi Francisco Sierralta să joace în acest weekend.

image
image
image
image
image
image
Andrei Borza (Sportpictures) jpg
Romeo Lavia (EPA) jpg
Edi Iordanescu, Carlo Ancelotti, Anghel Iordanescu (Facebook) jpg
Novak Djokovici în semifinala masculină de la Australian Open. FOTO EPA-EFE
Nationala Ucrainei s a calificat la EURO2024 (EPA) jpg
Amical Columbia Romania 2 (EPA) jpg
Amical Columbia Romania (EPA) jpg
Kylian Mbappe (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net