5 motive de speranță pentru CFR Cluj în returul cu Celtic

Ultima actualizare:

    CFR și Celtic se luptă pentru un loc în play-off-ul Ligii Campionilor
CFR și Celtic se luptă pentru un loc în play-off-ul Ligii Campionilor

În ciuda remizei (1-1) de pe teren propriu cu Celtic, campioana României poate forța calificarea în returul de marți din Scoția.

După rezultatul de miercuri de la Cluj-Napoca, CFR e obligată să marcheze pe „Celtic Park” din Glasgow pentru a spera la play-off-ul Ligii Campionilor. Trupa lui Dan Petrescu are însă „armele” cu care să producă minunea.

Împotriva unui adversar considerat superior, CFR Cluj a făcut un meci bun, în care a găsit drumul spre gol și a jucat de la egal la egal cu Celtic Glasgow. Deși scoțienii pornesc cu prima șansă în retur, ardelenii au motive să creadă până la capăt într-o răsturnare de situație

*Dan Petrescu, expert în miracole. Tehnicianul CFR-ului știe să-și adoarmă adversarul, atât cu declarații cât și prin tactica de joc aleasă. „Ce viteză au avut, te speriai când îi vedeai. Ei sunt favoriți și rămâneau favoriți chiar dacă noi băteam cu 1-0. I-am studiat bine, au marcat 19 goluri și au primit două în acest sezon. Nu mai știu de când n-au mai pierdut un meci oficial”, a declarat Dan Petrescu, lingușindu-și rivalii. Să nu uităm că „Bursucul” are la activ în urmă cu un deceniu acel formidabil 4-1 cu Unirea Urziceni, tot pe tărăm scoțian, dar pe terenul lui Glasgow Rangers.

*Apărarea merge ceas. În afara scurtcircuitului de la faza golului primit, defensiva CFR-ului n-a dat semne de slăbiciune. Portarul Arlauskis a oferit siguranță, iar cei patru fundași din fața sa nu le-au oferit scoțienilor prea multe ocazii de gol. „Ei vor ataca din minutul 1”, crede Dan Petrescu despre felul în care va arăta returul de marți, sperând să lovească decisiv pe contraatac.

*Au fost periculoși la fazele fixe. Chiar dacă a întâlnit o echipă britanică, CFR s-a descurcat excelent la acest capitol, și în atac și în apărare. Cu un Ciprian Deac într-o bună dispoziție de joc, clujenii au băgat frica în scoțieni, arătându-le că pot să puncteze oricând dintr-o lovitură liberă sau dintr-un corner.

*Țucudean se apropie de forma maximă. Intrat în joc în ultimul sfert de oră în locul lui Rondon, „Țucu-gol” și-a creat imediat situații de a marca, hărțuind în permanență apărătorii adverși. Per total, Țucudean a lăsat senzația că și-a recuperat forma de odinioară și că e capabil să marcheze și dintr-o jumătate de ocazie.

*Culio, apt pentru retur. Marele absent al CFR-ului în prima manșă cu Celtic e în cărți pentru a reveni pe teren chiar marți, în confruntarea decisivă din Scoția. Până atunci, argentinianul va fi menajat și în partida de campionat cu Hermannstadt.

image
image
image
image
image
image
Andrei Borza (Sportpictures) jpg
Romeo Lavia (EPA) jpg
Edi Iordanescu, Carlo Ancelotti, Anghel Iordanescu (Facebook) jpg
Novak Djokovici în semifinala masculină de la Australian Open. FOTO EPA-EFE
Nationala Ucrainei s a calificat la EURO2024 (EPA) jpg
Amical Columbia Romania 2 (EPA) jpg
Amical Columbia Romania (EPA) jpg
Kylian Mbappe (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net