3,5 milioane de fani din 24 de ţări se bat pe 800.000 de bilete la Euro

Ultima actualizare:

    Michel Platini, preşedintele UEFA, François Hollande, preşedintele Franţei şi Jacques Lambert, preşedintele comitetului de organizare a Euro 2016 prezintă biletul la meciul de deschidere, Franţa - RomâniaUEFA.com
Michel Platini, preşedintele UEFA, François Hollande, preşedintele Franţei şi Jacques Lambert, preşedintele comitetului de organizare a Euro 2016 prezintă biletul la meciul de deschidere, Franţa - RomâniaUEFA.com

Campionatul European de vara viitoare, găzduit de Franţa, a stârnit un interes uriaş în sânul fanilor care doresc să vadă pe viu meciurile cele 51 de meciuri. Acest lucru a dus la o cerere de bilete care depăşeşte cu mult capacitatea celor 10 stadioane.

În urmă cu două zile s-a încheiat pasul al doilea de vânzare a tichetelor, care s-a adresat doar fanilor de pe teritoriul ţărilor cu echipe calificate. Astfel, UEFA a scos le mezat online 800.000 de bilete pentru care au aplicat nu mai puţin de 3,5 milioane de oameni din cele 24 de ţări participante. Asta înseamnă de mai bine de patru ori numărul locurilor, fapt care confirmă că aplicaţiile se vor trage la sorţi şi doar cei norocoşi vor avea şansa să meargă în Franţa. Totuşi, vânzările pentru fanii fără preferinţe de a vedea vreo anumită echipă sau un anumit stadion se vor continua până la 1 februarie, lor fiindu-le destinate biletele câştigate, dar neplătite.

Potrivit FRF, 15.000 de bilete sunt disponibile pentru suporterii români care doresc să asiste la meciul de deschidere al Campionatului European din 2016, cu naţionala Franţei, programat în data de 10 iunie 2016, pe Stade de France. Partida se va disputa de la ora locală 21.00 (22.00 la Bucureşti). Pentru meciul România - Elveţia, din 15 iunie 2016, de pe arena Parc des Princes din Paris (ora locală 18.00), fanii români vor putea achiziţiona 8.000 de bilete. La ultima partidă a României din Grupa A, cu Albania, care va avea loc în 19 iunie 2016, pe Stade des Lumieres, la Lyon (ora locală 21.00), vor putea asista 11.000 de fani români.

Cele mai multe cereri de bilete sunt pentru meciurile Germania-Polonia (Saint-Denis, 16 iunie), Irlanda-Suedia (Saint-Denis, 13 iunie) şi Portugalia-Austria (Paris, 18 iunie). Cele mai numeroase aplicaţii provin din Polonia, Franţa, Austria, Irlanda şi Elveţia.

Înainte de acest pas destinat doar suporterilor echipelor calificate, UEFA a mai vândut vara trecută în orb, înainte de tragerea la sorţi a grupelor, 1,5 milioane de bilete.

Turneul final al Campionatului European de fotbal se va disputa între 10 iunie şi 10 iulie, în zece oraşe din Franţa: Paris, Saint-Dennis, Marseille, Lyon, Lille, Bordeaux, Nice, Lens, Toulouse şi Saint-Etienne.

image
image
image
image
image
image
Edi Iordanescu, Carlo Ancelotti, Anghel Iordanescu (Facebook) jpg
Novak Djokovici în semifinala masculină de la Australian Open. FOTO EPA-EFE
Nationala Ucrainei s a calificat la EURO2024 (EPA) jpg
Amical Columbia Romania 2 (EPA) jpg
Amical Columbia Romania (EPA) jpg
Kylian Mbappe (EPA) jpg
Minge - fotbal
Dani Alves (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net