27 de eroi şi un Superman

Ultima actualizare:
Petrecerea în cantonamentul  Astrei a început duminică seara
Petrecerea în cantonamentul Astrei a început duminică seara

După modelul Unirea Urziceni (2009) sau Oţelul (2011), Liga I a scos o nouă campioană surprinzătoare, Astra. Meritul giurgiuvenilor e cu atât mai mare cu cât „eroii” lui Marius Şumudică au furat titlul Stelei evoluând în condiţii inumane pentru o echipă care se bate la titlu.

Astra a început actualul campionat cu patru puncte în primele patru etape şi mulţi anunţau dispariţia unei echipe eliminate din preliminariile Ligii Europa, cu patronul Ioan Niculae în închisoare, cu jucătorii neplătiţi de luni bune şi cu fondurile blocate de UEFA pentru nereguli financiare. În ciuda acestui tablou sumbru, formaţia din Giurgiu a supravieţuit miraculos, iar începând de duminică este noua campioană a României. „Jucătorii mei sunt nişte eroi”, a fost una dintre expresiile favorite ale antrenorului Marius Şumudică pe parcursul sezonului, lăudând abnegaţia unui grup de jucători care şi-a depăşit limitele. În afara problemelor interminabile de la club, marele hop al Astrei s-a numit Steaua, beneficiară a unui lot mai valoros, cel puţin pe hârtie. Campioana ultimelor trei ediţii le-a suflat mereu în ceafă giurgiuvenilor, însă roş-albaştrii s-au sufocat pe final de stagiune, cedând definitiv după eşecul (0-2) din meciul direct cu Astra din returul play-off-ului. Mai mult, egalul de duminică, dintre Steaua şi Pandurii (1-1) a dus titlul la Giurgiu chiar înaintea disputării meciului Astra – Dinamo, terminat după închiderea ediţiei. 

Per total, în 35 de etape, Marius Şumudică a apelat la 27 de jucători, de la recordmenii de meciuri jucate (fundaşul Queiros şi mijlocaşul Boldrin) până la puştiul de 19 ani Moise, utilizat timp de numai un sfert de oră. Coloana vertebrală a echipei a fost alcătuită din două nuclee principale, unul al internaţionalilor români (Lung, Găman, Alibec, Budescu şi Enache, ultimii doi plecaţi între timp) şi altul al străinilor de mâna a doua, dar cu suflet mare (portughezii Geraldo, Teixeira şi Queiros, brazilienii Junior Morais, De Amorim şi Boldrin, ajutaţi în partea a doua a sezonului de japonezul Seto şi de francezul Boudjemaa).

Se pregătesc de Liga Campionilor

Toţi aceşti eroi ar fi terminat însă campionatul în genunchi dacă n-ar fi fost struniţi de pe margine de un adevărat „Superman”. Campion cu Rapid ca jucător în 1999, Marius Şumudică s-a consacrat definitiv ca antrenor cu acest triumf istoric al Astrei. Printre suspendări, obscenităţi şi declaraţii belicoase, tehnicianul de 45 de ani şi-a câştigat simpatia prin fotbalul agresiv şi eficient practicat de echipa sa. Pentru Astra, momentul de cumpănă a fost fără îndoială celebrul scandal al pariurilor din care antrenorul a scăpat ieftin, cu o suspendare care va intra în vigoare abia la startul viitorului sezon.

Din postura de campioană a României, Astra va încerca în vară marea cu degetul, calificarea în grupele Ligii Campionilor. Pe traseul campioanelor, echipa lui Marius Şumudică va avea de trecut două tururi preliminare, destul de abordabile comparativ cu culoarul pe care va intra vicecampioana Ligii I. Pentru un loc la „masa bogaţilor” din Ligă, Astra s-ar putea duela în play-off cu Olympiacos, Dinamo Zagreb, Celtic Glasgow, Ludogoreţ, Viktoria Plzen sau FC Salzburg.


    Marius Şumudică  a reuşit, ca un adevărat  Superman, să ţină Astra pe  linia de plutire spre titlu
Marius Şumudică a reuşit, ca un adevărat Superman, să ţină Astra pe linia de plutire spre titlu

Ei au pus umărul la titlul Astrei

Portari

Nume    Meciuri jucate

Silviu Lung    26

George Gavrilaş    8

Fundaşi

Nume    Meciuri jucate

Pedro Queiros (Portugalia)    31

Junior Morais (Brazilia)    28

Valerică Găman    27

Gabriel Enache*    22

Geraldo Alves (Portugalia)    21

Alexandru Dandea    18

Cristian Oroş    17

Ricardo Alves (Portugalia)    4

Mijlocaşi

Nume    Meciuri jucate

Rick Boldrin (Brazilia)    31

William De Amorim (Brazilia)    28

Filipe Teixeira (Portugalia)    25

Florin Lovin    24

Constantin Budescu*    18

Alexandru Ioniţă II    17

Boubacar Mansaly (Senegal)    12

Alexandru Stan    11

Damien Boudjemaa (Franţa)    10

Takayuki Seto (Japonia)    8

Iulian Roşu    5

Romario Moise    1

Atacanţi

Nume    Meciuri jucate

Daniel Florea    28

Denis Alibec    25

Daniel Niculae    17

Ninos Gouriye (Olanda)*    4

Fwayo Tembo (Zambia)*    3

*Jucători care nu se mai află în lotul Astrei

Notă: date înaintea partidei cu Dinamo

Au sărbătorit în cantonament la Giurgiu

Marius Şumudică  a reuşit, ca un adevărat  Superman, să ţină Astra pe  linia de plutire spre titlu
Marius Şumudică a reuşit, ca un adevărat Superman, să ţină Astra pe linia de plutire spre titlu

Dacă Steaua câştiga jocul cu Pandurii, atunci Astra avea nevoie de punct în meciul cu Dinamo, de aseară, pentru a ieşi campioană. Astfel, Alibec şi compania trebuiau să rămână concentraţi şi au fost băgaţi de Marius Şumudică în cantonament, la Giurgiu. Cu toţii au văzut meciul de pe Arena Naţională cu sufletul la gură, iar la final au scos şampaniile din frigider. „Am rupt patul la golul lui Hora. A fost haos în camere. A explodat hotelul”, a declarat entuziasmat Denis Alibec. „E 99% meritul băieţilor. La final, într-un colţişor de ziar, se va scrie însă şi numele lui Şumudică. Avem cea mai bună apărare, cel mai bun atac şi cele mai multe victorii. Cine în ultimii ani a mai luat titlul atât de legitim?”, a spus antrenorul Astrei. „Am câştigat campionatul şi cu Steaua, dar acesta e mai dulce. Îmi pare rău pentru Enache, a fost colegul nostru, dar a ales greşit în iarnă. Un tricou de campion pentru el nu se impune”, a declarat şi Florin Lovin.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
Cristiano Ronaldo la Juventus Torino (EPA) jpg
Manchester City Real Madrid jpg
Corvinul Voluntari (Sportpictures) jpg
Cristina Neagu (Sportpictures) jpg
Istvan Kovacs (EPA) jpg
Cristiano Bergodi (Sportpictures) jpg
Luca Mihai (Sportpictures) jpg
Cristiano Bergodi (Sportpictures) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net