13 secrete despre eroul clujenilor

Ultima actualizare:

    Rui Pedro a avut  o primă repriză de  vis  în meciul cu  Sporting Braga
Rui Pedro a avut o primă repriză de vis în meciul cu Sporting Braga

Rui Pedro, portughezul care a scris istorie în Liga Campionilor, marcând toate golurile victoriei cu 3-1 a celor de la CFR în faţa lui Braga, e un fotbalist atipic pentru zilele noastre. Nu are tatuaje, nu stă prin cluburi şi îşi vede doar de antrenamente şi de familie. Click! vă prezintă 13 lucruri inedite despre portughezul în vârstă de 24 de ani.

1. Noroc. A prins lotul pentru Liga Campionilor cu o oră înaintea exprirării înscrierilor. Andone a renunţat la portarul Mincă pentru a-i face loc pe listă.

2. La CFR din septembrie 2011. În momentul transferului, nu mai jucase de patru luni din cauza unei accidentări suferite în liga a doua portugheză.

3. Internaţional de tineret. A jucat la toate naţionalele Portugaliei, mai puţin la cea de seniori. Peste tot a avut numărul 10.

4. Şi-a urmat idolul. A ales să semneze cu CFR deoarece aceasta era antrenată atunci de idolul său, fostul mare jucător de la FC Porto, Jorge Costa.

5. Fan declarat al formaţiei FC Porto. Rui Pedro a fost legitimat la Porto la 13 ani. La seniorat, a început să fie împrumutat în liga secundă: Amadora, Portimonense, Gil Vicente şi Leixoes.

6. Stabilitate. CFR, cu care a semnat pe 3 ani, l-a cumpărat definitiv de la FC Porto. Echipa din Gruia e prima la care joacă fără să fie împrumutat. A semnat cu CFR în ultima zi în care mai erau permise transferuri în Portugalia.

7. Visează la FC Porto. Visul lui e ca într-o zi să îmbrace tricoul lui FC Porto şi să fie coleg cu Cristiano Ronaldo în atacul naţionalei Portugaliei.

8. Premieră. E primul jucător care înscrie 3 goluri pentru o echipă românească în Liga Campionilor, şi al doilea portughez din istoria competiţiei care izbuteşte acest lucru, după Ronaldo.

9.  Rapiditate. A marcat al treilea gol în minutul 33, lucru care îl plasează pe locul 3 în istoria Ligii. Pe locurile 1 şi 2 în clasament se situează Marco Simone (AC Milan, 1996) şi Claudio Pizzaro (Bayern, 2012).

10. A dedicat golurile copilului. În această toamnă, soţia lui a născut, la Cluj, o fetiţă, primul copil al cuplului. Ei i-a dedicat reuşitele.

11 .Sfaturi de la Săpunaru. Înaintea sosirii la CFR s-a sfătuit cu Săpunaru, care era titular la FC Porto. Acesta l-a convins că merită să vină la Cluj.

12. 2012, cel mai bun an. Anul acesta a marcat primele goluri pentru CFR. El a mai înscris de 4 ori în campionat, renăscând sub bagheta lui Paulo Sergio.

13. Nu are tatuaje. E unul dintre cei mai cuminţi jucători din lotul clujenilor. Nu are tatuaje, nu iese în cluburi, nu fumează. Singura lui grijă sunt antrenamentele şi familia.

image
image
image
image
image
image
Ana Maria Branza (Sportpictures) jpg
FC Botosani Dinamo (Sportpictures) jpg
Olimpiu Morutan (Sportpictures) jpg
Novak Djokovic (EPA) jpg
Real Madrid FC Barcelona (EPA) jpg
Inter Milano (EPA) jpg
image
Real Madrid Barcelona (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net