Moldovan rămâne în Franţa după Euro

Ultima actualizare:

    Secundul lui Iordănescu a semnat pe doi ani cu Auxerre, din Ligue 2, şi va încerca să-i readucă pe burgunzi în primul eşalonFoto: Mediafax
Secundul lui Iordănescu a semnat pe doi ani cu Auxerre, din Ligue 2, şi va încerca să-i readucă pe burgunzi în primul eşalonFoto: Mediafax

Veştile că un antrenor român e numit principal într-un fotbal din vestul Europei ne surprind tot timpul plăcut, având în vedere că se întâmplă foarte rar. După aventurile lui Boloni la Rennes, Monaco sau Nancy, un alt fost internaţional atacă Hexagonul.

Şi va fi un dublu asalt pentru Viorel Moldovan. Tehnicianul de 43 de ani a pus mai întâi gând rău francezilor cu echipa României, în deschiderea de la Euro 2016, de pe 10 mai. Apoi, imaginea bună păstrată în această ţară, unde a jucat patru sezoane pentru Nantes, şi experienţa de la lotul naţional, au atras atenţia şefilor lui Auxerre. Trupa din Burgundia, care i-a dat fotbalului pe Eric Cantona, Djibril Cisse şi Philippe Mexes, n-a mai jucat în prima ligă din 2012. A încheiat stagiunea precedentă pe poziţia a opta, iar Jean-Luc Vannuchi a fost demis. Auxerre a anunţat apoi numirea lui Moldovan pe un cont de socializare, iar românul a confirmat imediat. ”Am ajuns la un acord cu Auxerre pentru un contract pe doi ani de zile, care va intra în vigoare imediat după Euro. Nu sunt nici primul, nici ultimul antrenor care face asta înainte de terminarea muncii acolo unde este deja. Au fost alţii mai mari decât mine, şi mă refer aici la Guardiola şi la Conte, care ştiau că vor merge la City şi la Chelsea de foarte mult timp. Nu are rost să discutăm acum dacă voi transfera români acolo. Avem timp să vorbim şi despre asta”, a declarat Viorel Moldovan din cantonamentul naţionalei.

Tamaş şi Niculae au jucat ani buni la Auxerre

Viorel Moldovan nu e primul român care ia contact cu clubul din micuţul orăşel de provincie cu doar 40.000 de locuitori. Au mai fost Gabi Tamaş şi Daniel Niculae. Fundaşul a ajuns la Auxerre în 2007, şi a stat până în 2010, când s-a întors împrumut la Dinamo. Atacantul a prins un contract cu francezii imediat după sezonul avut cu Rapid în Cupa UEFA, şi a jucat pentru alb-albaştri patru sezoane.

image
image
image
image
image
image
Novak Djokovici în semifinala masculină de la Australian Open. FOTO EPA-EFE
Nationala Ucrainei s a calificat la EURO2024 (EPA) jpg
Amical Columbia Romania 2 (EPA) jpg
Amical Columbia Romania (EPA) jpg
Kylian Mbappe (EPA) jpg
Minge - fotbal
Dani Alves (EPA) jpg
Sorana Cirstea (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net