Maradona şi Pele, din nou adversari

Ultima actualizare:

    Maradona şi Pele,  la finalul partideiFOTO: AFP
Maradona şi Pele, la finalul partideiFOTO: AFP

Maradona şi Pele s-au luptat toată cariera pentru titlul de cel mai bun fotbalist din lume. Părerile fanilor sunt şi acum împărţite, dar cert e că din postura de tehnicieni sunt egali.

Diego e simbolul argentinienilor, iar Pele e idolul brazilienilor. Ambii au scris istorie în sportul-rege şi au fost mereu rivali, chiar şi acum după ce şi-au încheiat demult carierele nu există eveniment monden fără a se “înţepa” unul pe celălalt. Totuşi, cu o zi înainte de Euro, un mare producător de ceasuri i-a unit într-un amical de gală, desfăşurat chiar la Paris. Au fost antrenori, dar Maradona a şi jucat puţin în partea a doua a meciului, ce a avut reprize de câte 30 de minute.

Cei doi «s-au înţepat» de multe ori în trecut

Ei au avut ca elevii pe unii ca Angelo Peruzzi, David Trezeguet, Marco Materazzi, Ciro Ferrara, Clarence Seedorf, Rio Ferdinad, Dida, Bebeto, Hernan Crespo sau Fernando Hierro. Pentru a nu se supăra nimeni, scorul final a fost 8-8. “Anglia are mulţi jucători noi, dar cred că va fi una din finaliste. Este greu de spus în acest moment cine va câştiga trofeul, dar dacă e să mă gândesc la finală aş spune Spania şi Anglia”, a anunţat Pele.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
asistati social romania foto arhiva adevarul jpg
image
image
image
image
image
image
Farul Rapid (Sportpictures) jpg
Sepsi OSK Sfantu Gheorghe FCSB (Sportpictures) jpg
Ana Maria Branza (Sportpictures) jpg
FC Botosani Dinamo (Sportpictures) jpg
Olimpiu Morutan (Sportpictures) jpg
Novak Djokovic (EPA) jpg
Real Madrid FC Barcelona (EPA) jpg
Inter Milano (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net