Selecţionerul naţionalei Spaniei, dat afară cu o zi înainte de Mondial!

Ultima actualizare:

    Julen Lopetegui a fost demis deşi n-a pierdut nici un meci la cârma naţionalei Spaniei
Julen Lopetegui a fost demis deşi n-a pierdut nici un meci la cârma naţionalei Spaniei

Şoc în cantonamentul Spaniei, cu 48 de ore înainte de primul meci al ibericilor la Campionatul Mondial, mâine cu Portugalia. Pentru că a jucat la două capete, naţională şi Real Madrid, antrenorul Julen Lopetegui a fost demis de şeful federaţiei.

Campioana mondială din 2010 a intrat peste noapte în criză, jucătorii naţionalei Spaniei fiind nevoiţi să se descurce la Mondialul din Rusia cu un alt antrenor, în condiţiile în care turneul final debutează peste câteva ore. Întregul scandal a pornit marţi, atunci când Real Madrid a anunţat că locul lui Zinedine Zidane pe banca tehnică va fi luat după Campionatul Mondial chiar de către selecţionerul Lopetegui.

La Krasnodar, locul de cantonament al Spaniei, vestea a picat ca o bombă, atât pentru marea majoritate a fotbaliştilor cât, mai ales, pentru cei din conducerea federaţiei. Ca urmare, miercuri dimineaţă, într-o conferinţă de presă, preşedintele Luis Rubiales i-a arătat uşa lui Lopetegui, cu care semnase de curând o prelungire de contract până în 2020. „Am fost obligaţi să facem asta. Nu mă simt trădat, dar Lopetegui n-a acţionat corect. Nu e posibil ca noi să aflăm că a semnat cu Real cu cinci minute înainte de anunţul oficial”, a declarat Rubiales.

Julen Lopetgui fusese numit în 2016 la cârma naţionalei, iar de-atunci „Furia roşie” n-a pierdut niciun meci din cele 20 disputate, bilanţul fiind de 14 victorii şi şase remize. „A câştiga e important, dar şi mai important e felul în care o facem”, a completat şeful federaţiei spaniole.

La prânz, atunci când l-a demis pe Lopetegui, Rubiales nu ştia cine va prelua cârma naţionalei Spaniei. „Încercăm să punem lucrurile în mişcare şi vom anunţa înlocuitorul cât se poate de repede”, a fost mesajul transmis de conducătorul federaţiei. După puţin timp, a apărut şi confirmarea faptului că directorul sportiv Fernando Hierro a fost avansat în funcţia de selecţioner. În vârstă de 50 de ani, fostul fundaş de fier de la Real Madrid a mai fost antrenor principal doar la micuţa formaţie Oviedo, în sezonul 2016-2017. Cel mai probabil, Hierro va fi ajutat la acest Mondial de sfaturile selecţionerului de la Under 21, Albert Celades.

Real Madrid, noua echipă a lui Lopetegui, are şase şase fotbalişti convocaţi la naţionala Spaniei pentru Mondialul din Rusia, în frunte cu Sergio Ramos, căpitanul ibericilor. De altfel, în orele premergătoare destituirii lui Lopetegui, Ramos s-a opus în mod vehement, având discuţii dure cu preşedintele federaţiei. „Le-am explicat jucătorilor situaţia dramatică în care ne aflăm şi ei m-au asigurat că au înţeles şi că vor face totul pentru a câştiga Cupa Mondială”, a declarat Rubiales.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
radiografie pulmonara shutter jpeg
image
image
image
image
image
image
Luca Mihai (Sportpictures) jpg
Cristiano Bergodi (Sportpictures) jpg
Rafael Nadal (EPA) jpg
Dinamo Poli Iasi (Sportpictures) jpg
Dan Petrescu (Sportpictures) jpg
Evan Ndicka (Youtube) jpg
tartan track 2678544 1280 jpg
zeta grecia jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net