Nemţii, afaceriştii Mondialului. I-au acontat pe nimic pe Pavard, Rebic şi Forsberg

Ultima actualizare:

    Trei cluburi din Bundesliga şi-au securizat înainte de Mondial pe bani foarte puţini trei fotbalişti care au făcut senzaţie în Rusia şi care acum costă o avere. Pavard e unul dintre eifoto: EPA
Trei cluburi din Bundesliga şi-au securizat înainte de Mondial pe bani foarte puţini trei fotbalişti care au făcut senzaţie în Rusia şi care acum costă o avere. Pavard e unul dintre eifoto: EPA

Germania a fost o ruşine la Campionatul Mondial din Rusia, unde şi-a încheiat grupa pe ultimul loc şi de unde a plecat acasă cu coada între picioare. Mai inspiraţi decât şefii Federaţiei şi ai naţionalei „panţerelor” au fost însă conducătorii de la cluburi, care au dat trei tunuri de senzaţie.

Ante Rebic a fost pentru mulţi microbişti un nimeni înainte de acest turneu final şi pe bună dreptate. Mijlocaşul a fost în fotbalul european un fel de Gabriel Torje, un jucător care aparţinea de Fiorentina din 2013, dar care a fost tot timpul împrumutat pe la alte echipe, fără să bifeze prea multe minute în Serie A. Ultimul sezon l-a prins în Bundesliga, la Eintracht Frankfurt, cu care a încheiat pe locul opt. Nemţii au avut şi o clauză de cumpărare definitivă a jucătorului, fixată de „guşterii” de la Fiorentina la doar două milioane de euro, adică exact cât a dat FCSB pe Denis Alibec. Iar managerul lui Eintracht, Adi Hutter, n-a stat pe gânduri şi a plătit-o chiar înainte ca Rebic să primească telegrama de convocare la naţionala Croaţiei pentru Mondialul din Rusia. Şi ce bine a făcut! Mijlocaşul în vârstă de 24 de ani a făcut un turneu final de vis, a marcat super-golul de deschidere a scorului în acel 3-0 mirific cu Argentina, din grupe, şi a ajuns să valoreze peste 20 de milioane de euro, adică de 10 ori mai mult.


    Rebic pare să-i întrebe retoric pe cei de la Fiorentina: De ce n-aţi avut mai multă încredere în mine?foto: EPA
Rebic pare să-i întrebe retoric pe cei de la Fiorentina: De ce n-aţi avut mai multă încredere în mine?foto: EPA

Fără îndoială că toscanii se tăvălesc pe jos de supărare, dar nemţii i-au făcut praf la această afacere, din care italienii pot învăţa multe pe viitor. Apoi, VFB Stuttgart a lovit-o şi ea pe Lille în moalele capului după acelaşi model, dar cu francezul Benjamin Pavard. Fundaşul în vârstă de 22 de ani s-a zbătut la retrogradare tot sezonul trecut de Ligue 1 şi după ce au obţinut-o la mustaţă, în ultima etapă, fanii trupei din Flandra au cerut epurări masive pentru ca Lille să nu mai aibă aceste emoţii şi în stagiunea viitoare. Astfel, printre plecaţii pe sume de nimic s-a aflat şi Pavard, pe care şvabii au plătit pe loc 5 milioane de euro, o sumă de nimic pentru clubul care are în spate concernul Mercedes şi un buget de 100 de milioane de euro pentru sezonul 2018-2019. Iar francezii se zgârie probabil pe ochi în această perioadă. Pavard e unul dintre favoriţii lui Deschamps, a jucat în toate meciurile posibile la acest Mondial şi în optimile cu Argentina a înscris cel mai frumos gol al turneului final, egalând la 2 şi dând semnalul revenirii Franţei. Şi el costă acum de 10 ori mai mult decât în urmă cu o lună, dar banii sunt ai lui Stuttgart, nu ai lui Lille.

Leipzig l-a păstrat pe Forsberg în ultimul moment

O altă mutare de mare inspiraţie este cea a lui Leipzig cu Emil Forsberg. După un sezon în care a dat doar două goluri, şi în care 10 etape a fost accidentat şi ultimele trei suspendat pentru un cot în gură care a desfigurat un adversar de la Hoffenheim, nemţii voiau să renunţe la suedez în această vară. Şi atacantul de 26 de ani anunţase asta pe Twitter după trei ani cu suişuri şi coborâşuri în Bundesliga, dar semnarea actelor a fost amânată până după Mondial. A fost de bun augur. Forsberg a fost decisiv pentru nordici în optimile cu Elveţia şi l-a înlocuit cu brio pe Ibrahimovic, iar acum Leipzig va lua bani serioşi pe el, dacă va mai vrea să-l vândă.


    Nemţii voiau să scape de Forbserg, dar suedezul e acum cel mai scump jucător din lotul nordicilorfoto: EPA
Nemţii voiau să scape de Forbserg, dar suedezul e acum cel mai scump jucător din lotul nordicilorfoto: EPA

Parteneri

image
image
image
image
image
image
Ana Maria Branza (Sportpictures) jpg
FC Botosani Dinamo (Sportpictures) jpg
Olimpiu Morutan (Sportpictures) jpg
Novak Djokovic (EPA) jpg
Real Madrid FC Barcelona (EPA) jpg
Inter Milano (EPA) jpg
image
Real Madrid Barcelona (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net