Franța este prima finalistă a Campionatului Mondial

Ultima actualizare:

    Victoria cu 4-2 a "Cocoşilor" a fost urmărită în masă şi în ţara noastrăFOTO: EPA
Victoria cu 4-2 a "Cocoşilor" a fost urmărită în masă şi în ţara noastrăFOTO: EPA

Franța a devenit aseară prima finalistă a Campionatului Mondial din Rusia. ”Cocoșii galici” au învins în semifinale, cu scorul de 1-0, formația Belgiei, care ratează pentru a doua oară în carieră calificarea în finala celei mai importante competiții fotbalistice a lumii.

Eroul întâlnirii a fost jucătorul Barcelonei, Umtiti, care a înscris în minutul 51, trimițând în poartă cu capul după un corner. A fost una dintre puținele ocazii ale meciului, ambele echipe părând că sunt marcate de miza extraordinară a partidei. Dacă francezii, vicecampionii europeni en-titre, erau oarecum obișnuiți cu astfel de partide cu miză, belgienii nu au mai avut luciditatea din meciurile trecute și astfel au ratat, ca și în 1986, șansa de a juca în finala Campionatului Mondial. Franța va lupta, în schimb, pentru al doilea titlu mondial din istorie, după cel cucerit în fața propriilor suporteri, în 1998. Împotriva cui? Vom afla diseară, de la ora 21.00.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
PAOK Brugge (EPA) jpg
Otelul Galati Universitatea Cluj (Sportpictures) jpg
Maria Herranz jpg
Vlad Covaliu (Facebook) jpg
Cristiano Ronaldo la Juventus Torino (EPA) jpg
Manchester City Real Madrid jpg
Corvinul Voluntari (Sportpictures) jpg
Cristina Neagu (Sportpictures) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net