A fost cel mai urmărit minut al finalei Campionatului Mondial de Fotbal FIFA Rusia 2018, când TVR 1 înregistra o
Membră a grupului Pussy Riot, Olga Kuratciova a postat un mesaj în care spunea că este pe gazon: ”Este cool aici
Două decenii au trecut de la titlul mondial cucerit de generaţia lui Zinedine Zidane, în 1998. Azi, Griezmann,
Campionatul Mondial 2018 se apropie de final, finala Franţa – Croaţia având loc duminică seară, la Moscova.
Vizitatorii site-ului ”L'Equipe” n-au dat mari șanse de a ajunge în finala CM echipei Croației.
În urma succesului (2-0) obținut prin golurile lui Meunier și Hazard, Belgia a câștigat medalia de bronz, obținând
Campioană a lumii în urmă cu două decenii, la Paris, finalistă a competiției în 2006, la Berlin, echipa de fotbal
Croaţia are destule atuuri pentru a depăşi duminică Franţa şi pentru a deveni în premieră campioană mondială. Unul
Francezul Tolisso, respectiv croații Perisic și Brozovic, duc mai departe o tradiție incredibilă pentru cluburile
A doua semifinală a Campionatului Mondial a avut suspansul dus până la limită. Croații au fost cei care au avut
Transferul lui Cristiano Ronaldo de la Real Madrid la Juventus Torino n-a stârnit numai bucurie în Italia. Un
Atacanţii Griezmann şi Mbappe ar fi văzut finala Mondialului la televizor dacă n-ar fi existat momentele de
Aflat la Bruxelles, belgianul Thibaut Courtois a aflat mai apoi că a fost desemnat cel
Președintele Croației, Kolinda Grabar-Kitarovic (50 de ani), a devenit unul dintre cei
Ideea ca soțiile fotbaliștilor din echipele reprezentative să călătorească prin lume
O ţară cu o populaţie de cinci ori mai mică decât a României, Croaţia pare un loc unde
Un gol, o bară și o pasă decisivă. Fără „voleibalistul” Ivan Perisic, Croația s-ar fi
Finala Cupei Mondiale, în care va juca pentru a treia oară în istorie naţionala Franţa,
Franța a devenit aseară prima finalistă a Campionatului Mondial din Rusia. ”Cocoșii

Pagini