William vs Harry, război în casa regală britanică. Rugby-ul e de vină!

Ultima actualizare:
Prințul Harry pare a fi foarte surprins în timpul unui orgasm
Prințul Harry pare a fi foarte surprins în timpul unui orgasm

Sportul a stârnit tot timpul pasiuni nemărginite şi a divizat ţări, familii şi chiar imperii. Acum e rândul Campionatului Mondial de Rugby, găzduit de Anglia în perioada 18 septembrie - 31 octombrie, să semene zâzanie. Şi încă unde!

Casa regală britanică a rămas una dintre cele mai decente şi mai apreciate monarhii din lume. Prinţul Harry a părut că s-a obişnuit cu ideea că tatăl său, Charles, şi fratele mai mare, William, sunt primii doi succesori ai Reginei Elisabeta a II-a la tron, dar animozităţile dintre ei au fost trădate de rugby. Sâmbătă, pe Twickenham, de la ora 22:00, Anglia şi Ţara Galilor se vor duela într-un derby al grupei A, iar cei doi fraţi au simpatii diferite. Nonconformistul Harry ţine cu Anglia, iar William susţine făţiş şi necondiţionat Ţara Galilor. Acest lucru poate să-i şocheze pe cei care nu ştiu exact cum funcţionează lucrurile în monarhia britanică, dar explicaţie lămureşte problema. Înainte să fie englez, Prinţul William, duce de Cambridge, este britanic şi a dobândit prin naştere titlul de "Prinţ de Wales (Ţara Galilor)". Tatăl său, Charles, şi mama sa, regretata Diana, au fost de asemenea Prinţ şi Prinţesă de Wales, iar el are o datorie faţă de această moştenire. Astfel, chiar dacă poate în inima lui n-o fi neapărat fan galez, William trebuie să joace acest rol, mai ales că nu de mult a fost "uns" la Cardiff şi vice-patron al Uniunii de Rugby din Ţara Galilor. În această poziţie, înainte de startul turneului, William i-a primit la castel pe toţi jucătorii naţionalei Ţării Galilor şi le-a urat succes inclusiv în meciul cu Anglia. "Vă rog foarte mult să câştigaţi împotriva Angliei în primul rând pentru că o să văd meciul alături de fratele meu, Harry, şi vreau ca acesta să sufere!", a fost mesajul mai mult sau mai puţin în glumă al lui William.


    Prințul Harry e mare fan Anglia şi va fi rivalul fratelui său sâmbătă searafoto: Getty
Prințul Harry e mare fan Anglia şi va fi rivalul fratelui său sâmbătă searafoto: Getty

Harry în schimb, chiar dacă are aceeaşi genetică şi acelaşi titlu dobândit de la părinţii lui, Prinţ de Walles, îşi permite să fie gică-contra. Măcar de ochii englezilor get-beget. Ţine cu Anglia şi va purta cu mândire pe piept trandafirul roşu, sperând că Robshaw şi compania vor pune mâna pe coroana mondială purtată ultima dată după performanţa celebrului Johny Wilkinson, din 2003. Favorit la victoria directă e Harry, dar rămâne de văzut dacă preferaţii lui William pot detona bomba.

Anglia şi Ţara Galilor şi-au câştigat primul meci de la turneul final, 35-11cu Fiji, respectiv 54-9 cu Uruguay, şi cine va învinge sâmbătă e ca şi calificată în sferturi.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Poliție Belgia jpg
image
image
image
image
image
image
Novak Djokovic (EPA) jpg
Real Madrid FC Barcelona (EPA) jpg
Inter Milano (EPA) jpg
image
Real Madrid Barcelona (EPA) jpg
Simona Halep (EPA) jpg
Bianca Ghelber (Facebook) jpg
Simona Halep (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net