Vlad Moldoveanu: «Sunt un familist convins»

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Are 23 de ani şi şanse mari să ajungă al treilea român din NBA, liga profesionistă de baschet din Statele Unite. Aşa cum n-a considerat că e prea devreme să ia viaţa în piept, la 16 ani, când a plecat să joace baschet peste Ocean, nici acum nu crede că e prea devreme pentru a se logodi cu „femeia vieţii lui", voleibalistă la aceeaşi universitate ca şi el.

Click!:Nu crezi că e prea devreme să te logodeşti?

Vlad Moldoveanu: În nici un caz. Sunt cu Krysta de un an şi mi-am dat seama încă de vara trecută că vreau să îmi petrec restul vieţii cu ea. Vârsta nu contează pentru mine şi nu m-am gândit nici o secundă la asta.

Cum v-aţi cunoscut?

Eu m-am transferat cu un semestru înaintea ei la American University. Tot am încercat să vorbesc cu ea, să o invit la film dar în primele 3-4 luni nici nu voia să audă, pentru că baschetbaliştii au o reputaţie aparte (râde).

Mi-a luat şapte luni să o scot la o cină. Nu ştiu de ce nu am renunţat şi asta m-a întrebat şi ea, şi părinţii ei... Chiar nu ştiu. Am avut noroc, că ea a fost la o cititoare în palmă, care i-a spus că un băiat îi face curte de mult timp şi s-ar putea să rateze ceva extraordinar. Aşa s-a decis să iasă cu mine în oraş.

Câte admiratoare crezi că ai făcut să sufere cu decizia asta?

Nici nu vreau să mă gândesc... (râde cu poftă)

Bine, atunci, că tot te-ai logodit, spune-mi care ţi se pare cea mai sexy sportivă din România?

Grea întrebare. Pot să nu comentez? (râde). Bine, hai că îţi zic. Finalistele ar fi Ada Nechita şi Sorana Cârstea... şi ar câştiga... Ada Nechita.

Statutul de vedetă în sport presupune de obicei şi o viaţă mondenă tumultuoasă, cluburi, aventuri. Cum ai reuşit să păstrezi distanţa faţă de aceste tentaţii?

Merg în cluburi, dar nu foarte des şi nu în timpul sezonului. Prefer să fac acest gen de lucruri când sunt în vacanţă şi cu moderaţie. În plus, mie îmi place să mă relaxez, să mă uit la filme, să petrec timp alături de cei dragi.

Înainte de meciuri ai vreun ritual, în vestiar, sau pe teren?

De obicei fac o scurtă rugăciune, cam cu 8-10 minute înainte ca meciul să înceapă.

Ai două tatuaje, "Familie" şi "Loialitate". Sunt principalele lucruri după care te ghidezi în viaţă?

Da, sunt două cuvinte care cred că mă descriu cel mai bine. Înainte de toate, sunt un familist convins. În al doilea rând, apreciez loialitatea unei persoane, indiferent de relaţia pe care o am cu ea. Este o caracteristică care este foarte greu de găsit în zilele noastre.

Faci mâncare sau a fost cauza pentru care te-ai logodit?

O seară gătesc eu, o seară Krysta. Îmi place să gătesc şi cred că am luat pasiunea asta de la unchiul meu, şi lui îi place să gătească foarte mult. Îmi place la cratiţă! (râde)

Ai o poză pe Facebook cu un sacou şi o pălărie, gen Justin Timberlake? Eşti dependent de modă?

Nu ştiu dacă sunt dependent de modă, dar ţin mult la cum mă îmbrac. Ideea cu pălăria a fost a Krystei, şi cum nu prea o pot refuza, atunci am purtat-o.

Inedit despre Vlad:

 Denzel Washington e actorul preferat

 Îi place la fel de mult muzica rapper-ului Lil Wayne dar şi melodiile romantice ale lui Julio Iglesias

 E înnebunit după serialul Gossip Girl

Îi plac comediile romantice, motiv pentru care coechipierii îl iau mai mereu peste picior

 A primit ultima amendă în trafic pentru că a parcat peste două ore în Georgetown, într-o zonă unde nu ai voie să laşi maşina mai mult de o oră.

 „Familie" şi „Loialitate" sunt două dintre conceptele pe care le iubeşte cel mai mult şi pe care şi le-a tatuat pe braţe.

Născut la 11 februarie 1988, la Bucureşti

 A evoluat la liceul St. John's College şi la universităţile George Mason şi American

 Este component al naţionalei României de seniori

 Mama sa, Carmen Tocală, este preşedintele Federaţiei Române de Baschet

 Va absolvi cu o licenţă în jurnalism, pasiune pe care a moştenit-o de la unchiul său, jurnalistul Emil Hossu Longin.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Anca Ababneh Dumitrovici  jpg
image
image
image
image
image
image
Mioveni Unirea Slobozia (Sportpictures) jpg
Farul Rapid (Sportpictures) jpg
Sepsi OSK Sfantu Gheorghe FCSB (Sportpictures) jpg
Ana Maria Branza (Sportpictures) jpg
FC Botosani Dinamo (Sportpictures) jpg
Olimpiu Morutan (Sportpictures) jpg
Novak Djokovic (EPA) jpg
Real Madrid FC Barcelona (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net