VIDEO: Vezi ce eseuri spectaculoase au dat "stejarii" în meciul cu Stade Francais

Ultima actualizare:

Am avut ocazia să asist la meciul pe care Farul Constanţa l-a disputat în toamna lui 1997, cu gruparea pariziană, în "Scutul European". Atunci campioana României s-a înclinat cu 28-85, diferenţa fiind foarte mare - era începutul profesionismului în sportul cu balonul oval, iar cluburile de la noi nu erau deloc pregătite să facă pasul...

Două faze din acel meci mi le amintesc foarte bine. La prima, Bolo Bolo, un fijian cu gabaritul lui Lomu, însă cu o viteză de deplasare uimitoare, a făcut o intercepţie în terenul de 22 de metri al lui Stade Francais. Şi s-a dus până între buturile noastre, circa 70 de metri. În urma lui a sosit Valeriu Chiriţă, singurul dintre români care a încercat să-l ajungă... Fiind pilier, piteşteanul avea peste suta de kilograme, motiv pentru care a avut nevoie de un minut să-şi revină după acel sprint. A doua ţine mai puţin de joc. La un moment dat, în faţa tribunei oficiale a izbucnit o gâlceavă între jucători cu ceva schimburi de pumni. Iar o fotoreporteră din Constanţa, speriată, a lăsat aparatul jos, ghemuindu-se lângă gard.

Partida de sâmbătă a fost presărată cu alte momente memorabile, de care, probabil, mulţi îşi vor aminti peste ani. În primul rând, cele două eseuri marcate de "stejari" au fost spectaculoase. Despre primul unii au spus că a fost norocos - trimis cu piciorul, tactic, înspre "22"-ul francez, balonul a căzut între doi rugbyşti parizieni, a luat o traiectorie ciudată, iar Lemnarul l-a prins înainte de a pasa decisiv pentru Burcea -, însă nu trebuie uitat că o fază asemănătoare s-a produs (cel puţin atunci) la semifinala Cupei Mondiale din 1999 (atunci Dominici a recuperat între doi neozeelandezi).

Cum cuvintele sunt întotdeauna mai sărace decât imaginile, vă invităm să vedeţi secvenţe din partida Bucureşti - Stade Francais.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
asistati social romania foto arhiva adevarul jpg
image
image
image
image
image
image
Mioveni Unirea Slobozia (Sportpictures) jpg
Farul Rapid (Sportpictures) jpg
Sepsi OSK Sfantu Gheorghe FCSB (Sportpictures) jpg
Ana Maria Branza (Sportpictures) jpg
FC Botosani Dinamo (Sportpictures) jpg
Olimpiu Morutan (Sportpictures) jpg
Novak Djokovic (EPA) jpg
Real Madrid FC Barcelona (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net