Valentin Ghionea a semnat cu echipa de handbal Dinamo

ghionea-valentin-amr_0530.jpg

Valentin Ghionea a fost unul dintre jucătorii de bază și ai naționalei
Valentin Ghionea a fost unul dintre jucătorii de bază și ai naționalei
Foto: sportpictures.eu

Calificată în optimile de finală ale ediției 2019/2020 a Ligii Campionilor la handbal, echipa masculină Dinamo București a anunţat, astăzi (vineri, 22 mai), transferul internaţionalului român Valentin Ghionea. Acesta a semnat un contract pe doi ani cu campioana României.

Originar din Craiova, orașul în care s-a născut în 29 aprilie 1984, Vali Ghionea a evoluat în ultimii doi ani la Sporting Lisabona, adversară cu care dinamoviştii s-au întânit în Play-Off-ul Champions League, în 2019 şi 2020. El a marcat cele mai multe goluri pentru formația lusitană în confruntările din acest an: 13 (8 la Lisabona, 5 la București).
Sosorea jucătorului de mâna stângă a fost salutată de Ovidiu Semen, team-managerul echipei Dinamo: "Este un jucător extrem de valoros, pe care l-am mai dorit şi în ultimii ani. Acum am reuşit să obţinem semnătura lui şi suntem convinşi că experienţa lui ne va ajuta foarte mult în atingerea obiectivelor”. 
Valentin Ghionea este handbalistul român cu cele mai multe meciuri şi cele mai multe goluri în istoria Champions League. Mai precis, el a participat la douăsprezece ediții ale competiției, după cum urmează:
2005/2006 - Dinamo Baumit București (20 de  goluri)
2007/2008 - Pick Szeged (58 goluri)
2008/2009 - Pick Szeged (32 goluri)
2009/2010 - Pick Szeged (20 goluri)
2011/2012 - HCM Constanța (21 goluri)
2013/2014 - Orlen Wisla Plock (48 goluri)
2014/2015 - Orlen Wisla Plock (42 goluri)
2015/2016 - Orlen Wisla Plock (47 goluri)
2016/2017 - Orlen Wisla Plock (25 goluri)
2017/2018 - Orlen Wisla Plock (31 goluri)
2018/2019 - Sporting CP (36 goluri)
2019/2020 - Sporting CP (64 goluri)
În total, Ghionea a marcat 444 goluri numai în Champions League. De asemenea, extrema dreaptă este între cei mai buni cinci marcatori all-time pentru naţionala României.
La puțin timp după ce s-a înțeles cu formația bucureșteană, Valentin Ghionea a declarat: "Am mai jucat la Dinamo două sezoane (n.r. - în perioada 2005-2007) şi mi-a plăcut acolo. Acum cred că va fi la fel de bine, pentru că aici se doreşte performanţă. În ultimii ani, Dinamo a muncit foarte mult pentru a ajunge la acest nivel, a însemnat un progres important şi pentru handbalul românensc. Mi se pare că lucrurile s-au făcut într-un mod sănătos, au reuşit într-o oarecare măsură, dar eu cred că se poate şi mai mult, să ajungă chiar în primele opt în Europa, orice este posibil acolo, în fazele superioare”.

Loading...
ClickPoftaBuna.ro 0
1
ClickPoftaBuna.ro : 0
ClickPoftaBuna.ro 1