Tyson Gay ameninţă performanţele lui Usain Bolt

Ultima actualizare:

Campionul mondial şi olimpic Usain Bolt a primit un avertisment de la distanţă din partea principalului său contracandidat la titlul de cel mai rapid om de pe planetă, americanul Tyson Gay. Performanţa reuşită de acesta la Shanghai, 9,69 secunde, reprezintă un nou record al Statelor Unite şi egalează timpul reuşit de Bolt anul trecut la Jocurile Olimpice de la Beijing.

Gay a beneficiat de un vânt din spate de 2,0 m/s, limita maximă admisă pentru omologarea timpilor.

Sâmbătă, cu doar o zi înaintea reuniunii de la Shanghai, Gay declarase că va încerca anul viitor să doboare recordul mondial deţinut de Bolt cu timpul de 9,58 de secunde. „Atât timp cât voi fi concentrat şi sănătos cred că voi putea reuşi. Anul viitor va fi cu totul altfel. Eu voi fi refăcut, Asafa va fi şi el sănătos, astfel că timpii în curse vor fi mai buni", a declarat Gay. Atletul american a alergat în ultima parte a sezonului, inclusiv la Campionatele Mondiale unde a cucerit argintul, cu o durere la muşchii inghinali.

Prezent la rândul său la reuniunea de la Shanghai, unde a ocupat locul al doilea, Asafa Powell nu s-a arătat atât de optimist în ceea ce priveşte doborârea recordului mondial. „Nu cred că vom putea reuşi acest lucru, dar vom încerca să ne apropiem cât mai mult", a spus Powell.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
Cristiano Ronaldo la Juventus Torino (EPA) jpg
Manchester City Real Madrid jpg
Corvinul Voluntari (Sportpictures) jpg
Cristina Neagu (Sportpictures) jpg
Istvan Kovacs (EPA) jpg
Cristiano Bergodi (Sportpictures) jpg
Luca Mihai (Sportpictures) jpg
Cristiano Bergodi (Sportpictures) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net