Tiger Woods: “Îmi pare extrem de rău”

Citeste tot despre: 

După 84 de zile de tăcere, Tiger Woods a vorbit vineri seara pentru prima oară de la implicarea în scandalul sexual. El şi-a cerut scuze, familiei, dar şi fanilor.

"Mulţi dintre voi îmi sunteţi prietreni, mă cunoaşteţi şi aveţi tot dreptul să mă criticaţi. Îmi pare extrem de rău pentru greşelile mele. Am fost egoist şi m-am gândit doar la binele meu. Îmi cer scuze acelor familii care au văzut în mine un model", a spus Woods.

Referitor la incidentul cu Elin, când Woods a făcut accident cu maşina, iar lumea a precizat că soţia sa, Elin l-ar fi atacat, jucătorul de golf a precizat. „Mulţi au speculat că Elin m-a atacat fizic în noaptea incidentului. Elin nu m-a lovit niciodată, cum de altfel în relaţia noastră nu au avut niciodată astfel de incidente. Mi-am înşelat soţia şi îmi pare rău pentru acest lucru", a mai amintit Woods.

El a vorbit şi despre revenirea sa în circuit. „Plănuiesc să mă întorc pe teren într-o zi, dar deocamdată nu ştiu ziua".

Americanul şi-a încheiat discursul în lacrimi, după care şi-a îmbrăţişat mama. „Vreau să credeţi din nou în mine şi să ajung să fiu din nou un model pentru voi", a spus Woods.

Sportivul a invitat la Sawgrass Golf Club din Florida, sediul PGA Tour, reporteri de la numai trei agenţii de presă (Associated Press, Reuters şi Bloomberg), precum şi o serie de apropiaţi.

Mai citeşte:

«M-a lăsat gravidă de două ori»

Tiger Woods i-a cumpărat soţiei un iaht de 2 milioane de dolari

Tiger Woods revine în circuitul profesionist de golf

Tiger Wood, vizitat la reabilitare de nevastă

Elin Nordegren nu divorţează de Tiger Woods

Loading...