Simone Biles a strălucit cu mii de cristale pe ea

Ultima actualizare:

    Simone Biles domină  gimnastica mondială,  cucerind al doilea  titlu olimpic la RioFoto: AP
Simone Biles domină gimnastica mondială, cucerind al doilea titlu olimpic la RioFoto: AP

Aşa cum era de aşteptat, gimnastele americane au pus stăpânire totală pe concursul feminin de la Rio. Simone Biles şi colegele sale au impresionat inclusiv prin vestimentaţia specială cu care s-au prezentat la Olimpiadă.

După 16 ani în care a ridicat gimnastica din SUA până aproape de perfecţiune, românca Martha Karolyi a decis să facă un pas în spate la finalul Jocurilor de la Rio. Ca un tribut pentru renumita antrenoare, americanii au creat un echipament de cinci stele pentru cele cinci fete aduse de Martha Karolyi la Olimpiadă. Joi seară, imbatabila Simone Biles a luat aurul la individual compus, dar valoarea efectivă a medaliei primite (600 $) e de două ori mai mică decât preţul echipamentului cu care a concurat. Impregnat cu aproximativ 5.000 de cristale Swarowski, Biles a avut pe ea nu mai puţin de 1.200 $. Mai mult, fiecare gimnastă din lotul Statelor Unite a primit câte 20 de “bijuterii” de acest gen, atât pentru competiţie, cât şi pentru antrenamente. Designul echipamentului a fost gata în urmă cu doi ani, iar fiecare sportivă a fost supusă măsurătorilor în trei ocazii diferite, asta pentru a nu exista nici cea mai mică imperfecţiune. Bineînţeles, cea care a dat OK-ul final nu putea fi decât Martha Karolyi.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
Cristiano Ronaldo la Juventus Torino (EPA) jpg
Manchester City Real Madrid jpg
Corvinul Voluntari (Sportpictures) jpg
Cristina Neagu (Sportpictures) jpg
Istvan Kovacs (EPA) jpg
Cristiano Bergodi (Sportpictures) jpg
Luca Mihai (Sportpictures) jpg
Cristiano Bergodi (Sportpictures) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net