Spectacol la Cupa României la Karate de la Sibiu!

Ultima actualizare:
Cupa României la Karate
Cupa României la Karate

267 de sportivi au concurat la Sala Transilvania pentru un loc în lotul naţional de karate.

"Nici acum, în momentul în care acest eveniment va avea loc cu certitudine, nu îmi vine să cred că această competiţie dispăruse efectiv din programul Federaţiei noastre. Cupa României la Karate şi Campionatul Naţional de Karate Interstil sunt şi vor trebui să rămână cele mai puternice competiţii din România. Câştigătorii de medalii la aceste competiţii să fie cu recunoscuţi ca nişte adevăraţi competitori la nivel Naţional, care şi-au câştigat dreptul de a candida pentru un loc în Lotul Naţional de Karate", spunea preşedintele Federaţiei Române de Karate, Lucian Băroiu, înaintea startului Cupei României la Karate desfăşurată la Sibiu, în sala "Transilvania".

Se pare că fosta Capitală Culturală Europeană agrează şi această disciplină sportivă, având în vedere că la startul competiţiei organizate de către Federaţia Română de Karate s-au adunat un număr de 267 de sportivi la probele de şi Kata şi Kumite individual, de la 32 de cluburi din ţară!

Cupa României la karate
Cupa României la karate

La secţiunile Kata feminin şi masculin (cadeţi, juniori, U21 şi seniori), pe podium găsim cluburi puternice şi de tradiţie ca Bushi Craiova, Dinamo Bucureşti, Pamphil Center, CS Făgăraş, Saishin Rm. Vâlcea, CS Târgovişte, Sportul Studenţesc, Hinode Bucureşti, Farul Constanţa, CSU Craiova şi Steaua Bucureşti şi nume de sportivi precum Ştefania Şelaru, Andra Borcan, Andreea Matei, Lavinia Olteanu, Andrei Cruceru, Alexandru Sandu, Ionuţ Mitrică şi Cristian Albert.


    Cupa României la Karate
Cupa României la Karate

In schimb, probele de Kumite feminin şi masculin (cadeţi, juniori, U21 şi seniori) au fost dominate de cluburile Pamphil Center, CSS Rm.Vâlcea, Scorpion Bucureşti, Sportul Studenţesc, Crişul Oradea, CS Otopeni, Samurai Dojo, Dinamo Bucureşti, Bushi Craiova, Steaua Bucureşti, CSM Petroşani, Sportul Studenţesc, CS Târgovişte şi de sportivii Bianca Popescu, Denisa Agachie, Diana Panaite, Patricia Poleac, Bianca Poleac, Lorena Parau, Raluca Bociu, Francesca Dragne, Adnana Popa, Ana Beletz, Iuliana Vlaic, Claudia Niţu, Alexandra Mirea, Vlad Pamfil, Marius Băltăreţu, Daniel Caba, Vlad Rizea, Robert Gorgan, Dorel Mihalache, Claudiu Sârbu, Gabriel Iordache, Cristian Mihalache, Paul Tutungiu, Ionuţ Ipate, Victor Frecăţeanu, Alexandru Păun, Andrei Moise, Claudiu Teodorescu, Claudiu Dinică, Ciprian Budui şi Arnold Gale.

image
image
image
image
image
image
Andrei Borza (Sportpictures) jpg
Romeo Lavia (EPA) jpg
Edi Iordanescu, Carlo Ancelotti, Anghel Iordanescu (Facebook) jpg
Novak Djokovici în semifinala masculină de la Australian Open. FOTO EPA-EFE
Nationala Ucrainei s a calificat la EURO2024 (EPA) jpg
Amical Columbia Romania 2 (EPA) jpg
Amical Columbia Romania (EPA) jpg
Kylian Mbappe (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net