Simona Halep a câştigat duminică, la Sofia, al şaselea trofeu din 2013, din tot atâtea finale jucate

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Tenismena în vârstă de 22 de ani, născută la Constanţa, nu va uita toată viaţa ei anul 2013. După Moscova, Halep a bătut-o pe australianca Samantha Stosur şi în a doua finală jucată în decurs de doar 10 zile, de data aceasta 2-6, 6-2, 6-2 şi nu poate să regrete decât că vine vacanţa.

Simona Halep a încheiat anul pe culmi. Din iunie, de când a câştigat turneul de la Nürnberg, românca a mers de pe podium pe podium.

simeon stalpnicul png

A urmat Hertogenbosch, Budapesta, New Haven şi Moscova, competiţii câştigate pe toate suprafeţele posibile, iar aseară, la Turneul Campioanelor, disputat la Sofia, a pus şi cireaşa pe tort. După acelaşi scenariu din semifinala cu Ana Ivanovici, adică pierzând clar primul set, dar zburdând în următoarele două, Halep a desfiinţat-o pe Stosur. Australianca, câştigătoare de US Open şi finalistă de French Open a dat totul, mai ales că voia să-şi ia revanşa pentru înfrângerea din urmă cu 10 zile, de Kremlin Cup.

N-a fost însă suficient pentru că Halep a fost într-o zodie a victoriei şi nimic n-a putut-o destabiliza. 49 de meciuri câştigate şi doar 17 pierdute în 2013, 315 de puncte WTA în clasament şi 119.000 de dolari în cont doar după acest turneu, sunt cifre care contează mai puţin.

Susţinută de câteva sute de români

Simona Halep s-a simţit ca acasă în Bulgaria, asta pentru că peste 200 de români au trecut graniţa special s-o susţină în finala cu Stosur. Printre ei şi câţiva fani de lux, în persoana fostului tenismen, Ilie Năstase, şi a lui Nicolae Bănicioiu, ministrul Tineretului şi Sportului. Aceştia au făcut o atmosferă fantastică şi au purtat-o pe Halep spre victorie, mai ales ajutând-o să treacă peste momentele grele din primul set.

image
image
image
image
image
image
Andrei Borza (Sportpictures) jpg
Romeo Lavia (EPA) jpg
Edi Iordanescu, Carlo Ancelotti, Anghel Iordanescu (Facebook) jpg
Novak Djokovici în semifinala masculină de la Australian Open. FOTO EPA-EFE
Nationala Ucrainei s a calificat la EURO2024 (EPA) jpg
Amical Columbia Romania 2 (EPA) jpg
Amical Columbia Romania (EPA) jpg
Kylian Mbappe (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net