Safina, eliminată la Tokyo de o necunoscută

Ultima actualizare:

    Dinara Safina
Dinara Safina

Nr. 1 mondial, rusoaica Dinara Safina, deţinătoarea titlului, a fost eliminată luni în turul 2 al turneului internaţional feminin de tenis de la Tokyo, dotat cu premii în valoare de 2 milioane dolari, fiind învinsă în trei seturi, 7-6 (7/5), 4-6, 7-5, de modesta taiwaneză Kai-Chen Chang (nr.142 mondial, 18 ani).

''Sunt dezamăgită de faptul că nu am putut juca aşa cum trebuia. Am avut numeroase ocazii în setul trei, dar nu am ştiut să le fructific. Cred că ea (Kai-Chen Chang) a jucat foarte bine. Eu însă nu am reuşit să produc tenisul meu obişnuit. Ea era tot timpul pe minge. Nu am reuşit să o scot din zona de confort'', a comentat Safina.

Într-un al meci din turul 2, rusoaica Svetlana Kuzneţova a fost şi ea învinsă, cu 7-5, 4-6, 6-3, de germana Andrea Petkovic.

În schim, o altă rusoaică, Maria Şarapova, revenită în competiţie în luna mai, după 9 luni de absenţă din cauza unei operaţii la umărul drept, a reuşit să se impună în faţa italience Frnacesca Schiavone cu 4-6, 7-5, 6-1.

image
image
image
image
image
image
Andrei Borza (Sportpictures) jpg
Romeo Lavia (EPA) jpg
Edi Iordanescu, Carlo Ancelotti, Anghel Iordanescu (Facebook) jpg
Novak Djokovici în semifinala masculină de la Australian Open. FOTO EPA-EFE
Nationala Ucrainei s a calificat la EURO2024 (EPA) jpg
Amical Columbia Romania 2 (EPA) jpg
Amical Columbia Romania (EPA) jpg
Kylian Mbappe (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net