Românii nu concep să rateze Cupa Mondială la rugby din 2019

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

La mijlocul acestei săptămâni, o comisie independentă de litigii a World Rugby va analiza problemele iscate în preliminariile Cupei Mondiale Japonia 2019, în zona Europa. Se va discuta eligibilitatea unor jucători folosiți de echipele României, Spaniei și Belgiei, precum și despre arbitrajul lui Vlad Iordăchescu de la meciul Belgia - Spania (18-10). Component al naționalei noastre, Stelian Burcea nu concepe că s-ar putea rata calificarea la ”masa verde”, iar președintele FR de Rugby, Alin Petrache, se ferește să facă pronosticuri.

Om de bază al înaintării echipei României, Stelian Burcea refuză să creadă că Stejarii ar putea absenta de la competiția de anul viitor, din Japonia: "Sunt foarte încrezător, foarte optimist. Aşteptăm decizia, dar sunt foarte sigur că va fi una favorabilă pentru noi. Cred că va conta mai puţin dacă se va rejuca acel meci Spania - Belgia. Contează foarte mult ce decizie se va lua în privinţa noastră, a României. Sincer, nu m-am gândit cum ar fi să nu participăm la Cupa Mondială. Sunt foarte pozitiv. Nu cred că există altă posibilitate în afară ca noi să mergem la Cupa Mondială”, a declarat Burcea pentru news.ro.

Preşedinte al Federaţiei Române de Rugby, Alin Petrache nu a dorit să comenteze cazul care va fi judecat de comisia World Rugby privind eligibilitatea jucătorului Sione Faka’osilea, care a disputat meciuri pentru echipa României deși a avut, în urmă cu ani, înainte de a se stabili în țara noastră, apariții și pentru selecționata de rugby în 7 din Tonga. “Nu pot să răspund la întrebarea asta. Joi suntem chemaţi la o audiere orală majoritatea federaţiilor care am participat în Campionatul European. Sper ca vineri să revenim cu date şi să comentăm împreună lucrurile pe care le vom afla acolo. Nu pot să comentez acum. Cu siguranţă şi faza cu naţionalismul sună bine, dar şi petele de culoare pe care le-am integrat foarte bine au adus ceea ce noi nu puteam să aducem. Această balanţă între a naturaliza şi a participa pentru România este un lucru bine-venit. Hai să avem răbdare şi sper ca vineri dimineaţă, cel târziu la începutul săptămânii viitoare să putem sta la discuţii mai pe larg. Momentan nu am cum să dau toate detaliile”, a declarat Petrache.

Prezentă la toate turneele finale ale Cupei Mondiale de până acum (1987, 1991, 1995, 1999, 2003, 2007, 2011 și 2015), echipa de rugby a României a obţinut calificarea la ediția din Japonia, din 2019, în urma succesului surprinzător (18-10) obţinut de Belgia în faţa Spaniei, în ultima etapă a ediției 2018 a Rugby Europe Championship. Ibericii susțin că victoria Belgiei în faţa Spaniei a fost facilitată de arbitrul Vlad Iordăchescu. Jucătorii spanioli l-au alergat pe arbitrul român după meci, pentru a-i cere socoteală, cinci dintre ei fiind suspendați (121 de săptămâni, în total) ulterior de forul european (Rugby Europe).

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
asistati social romania foto arhiva adevarul jpg
image
image
image
image
image
image
Mioveni Unirea Slobozia (Sportpictures) jpg
Farul Rapid (Sportpictures) jpg
Sepsi OSK Sfantu Gheorghe FCSB (Sportpictures) jpg
Ana Maria Branza (Sportpictures) jpg
FC Botosani Dinamo (Sportpictures) jpg
Olimpiu Morutan (Sportpictures) jpg
Novak Djokovic (EPA) jpg
Real Madrid FC Barcelona (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net