România revine vineri, după patru ani, la Europenele feminine de volei

Ultima actualizare:

    Coordonatoarea Diana Balintoni va fi titulară la acest EuropeanFOTO: CEV
Coordonatoarea Diana Balintoni va fi titulară la acest EuropeanFOTO: CEV

Pentru naționala feminină a României, patru ani de așteptare se vor încheia azi, odată cu debutul la turneul final al Campionatului European. Prima adversară a echipei noastre va fi Olanda, una dintre favoritele competiției.

Repartizate în Grupa C a Europenelor, jucătoarele antrenate de italianul Luciano Pedulla, unul dintre cei mai respectați tehnicieni din voleiul feminin european, vor juca toate meciurile la Budapesta. Ele sunt în aceeași grupă cu echipa țării gazdă, Ungaria, dar și cu Olanda, Azerbaijan, Croaţia și Estonia. Obiectivul declarat al formației noastre este acela al ieșirii din grupă, adică al ocupării unuia dintre primele patru locuri în clasament. Pentru a fi siguri de îndeplinirea lui, ”tricolorele” au nevoie de cel puțin două victorii.

Cu moralul bun după ce au reușit să câștige, în iunie, Silver League, obținând calificarea în prima divizie continentală, Golden League, fetele noastre pornesc favorite doar în fața Estoniei, debutantă la un turneu final de Campionat European. Având în Adelina Ungureanu vedeta formației, după ce puștoaica de 19 ani a semnat cu formația italiană de primă ligă Cuneo, româncele pot trage speranțe la victorie contra Croației sau Ungariei, însă meciurile vor fi foarte dificile, pentru că adversarele sunt mai bine cotate decât echipa noastră. În ceea ce privește partidele cu Olanda sau Azerbaidjan, șansele noastre sunt mici, în special în fața olandezelor, vicecampioane continentale în ultimele două ediții. Chiar împotriva acestora vor debuta, de altfel, fetele noastre, meciul cu Olanda fiind programat azi, de la ora 18.30, în direct la Telekom Sport 3. De altfel, toată competiția va fi transmisă de Telekom Sport, post care va televiza și alte meciuri din celelalte grupe, nu doar partidele României.

Programul României la CE

Azi, 18.30: România – Olanda

Mâine, 21.30: România – Ungaria

Duminică, 19.00: Romania – Estonia

Marți, 21.30: România – Croația

Joi, 16,30: România – Azerbaijan

image
image
image
image
image
image
Darius Olaru (stanga) si Cosmin Matei (Sportpictures) jpg
Simona Halep si Paula Badosa (EPA) jpg
Trabzonspor Fenerbache (X, Twitter) jpg
Simona Halep (EPA) jpg
Adrian Mutu, Sportpictures jpg
Carlos Alcaraz, Getty Images jpg
Ion Tiriac (Sportpictures) jpg
Daniel Niculae (Sportpictures) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net