România a ratat pentru a 10-a oară calificarea la Campionatul European masculin de handbal

Ultima actualizare:

    Alex Șimicu a marcat 6 goluri în disputa cu PortugaliaFoto: Sport Pictures
Alex Șimicu a marcat 6 goluri în disputa cu PortugaliaFoto: Sport Pictures

Echipa masculină de handbal a României visează din 1996 la o nouă calificare la Campionatul European, competiție în care a ratat prezența la ultimele 10 ediții

În preliminariile Euro 2020, Alexandru Șimicu și colegii lui s-au înclinat din nou (19-24) în fața Portugaliei, ratând și șansa de a ajunge la turneul final de pe locul 3 în grupa 6. Cvadruplă campioană mondială (1961, 1964, 1970, 1974), reprezentativa României nu izbutește să-și recâștige statutul de odinioară. Mai mult decât atât, ea a ajuns o formație de pluton, înclinându-se în meciuri contra unor selecționate care n-au nici măcar o clasare pe podium în competițiile internaționale majore. E cazul Lituaniei, care ne-a învins (24-23) la Klaipeda, și a Portugaliei, care, triumfând (24-19) în sala Dinamo, joi, a bifat acum a 6-a calificare la Europene în 14 ediții, competiție în care n-a fost niciodată mai sus de locul 7. E adevărat că nici România nu are un trecut prea glorios la întrecerea continentală, eșuând în preliminarii la ultimele zece ediții. Ultima participare a handbaliștilor noștri la turneul final datează din 1996, când s-au clasat pe locul 9. Iar înainte de aceasta ei au mai fost la prima ediție, în 1994, când au ocupat poziția a 11-a, penultima, chiar înaintea Portugaliei, țara gazdă a întrecerii. Meciul din Franța, doar de orgoliuOamenii lui Manuel Montoya și Eliodor Voica mai au un singur meci de disputat în aceste preliminarii. Ei vor juca duminică, de la ora 19.00, în Palais des Sport din Beaulieu Nantes, contra Franței. Un meci care nu poate urca echipa României printre cele patru echipe care vor obține calificarea la turneul final de pe locul 3 în grupele preliminare. Și care ține doar de orgoliu, Franța fiind cea mai galonată formație masculină de handbal din istorie. Punctajul echipelor de pe locul 3 (în cele 8 grupe din preliminariile CE 2020)Bosnia-Herțegovina 6 puncteMuntenegru 5 puncteOlanda 4 puncteSerbia 4 puncteTurcia 4 puncteItalia 4 punctePolonia 3 puncteRomânia 2 puncteNR - Primele patru se califică la turneul final alături de ocupantele locurilor 1 și 2 din cele opt grupe preliminare, de Spania, deținătoarea trofeului, precum și de reprezentantele Austriei, Norvegiei și Suediei, țările gazdă

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
PAOK Brugge (EPA) jpg
Otelul Galati Universitatea Cluj (Sportpictures) jpg
Maria Herranz jpg
Vlad Covaliu (Facebook) jpg
Cristiano Ronaldo la Juventus Torino (EPA) jpg
Manchester City Real Madrid jpg
Corvinul Voluntari (Sportpictures) jpg
Cristina Neagu (Sportpictures) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net