România a pierdut cu Rusia și va juca pentru bronz

dragut-ana-maria-handbal-romania-h_54842889.jpg

Ana Maria Dragut evita blocajul rusoaicelor
Ana Maria Dragut a marcat 4 goluri în disputa cu Rusia
Foto: EPA

Echipa feminină de handbal a României a pierdut clar (22-28) semifinala cu Rusia și va juca duminică, la 15.00, pentru medalia de bronz la Euro 2018

Vulpoi bătrân, antrenorul rus Evgheni Trefilov ”a citit” jocul nostru, iar Rusia a defilat spre finala de mâine, de la Paris. E adevărat, handbalistele noastre au comis prea multe erori neforțate după pauză. 
Echipa României a intrat bine în meci, conducând cu 3-1. O forțare în atac, urmată de un contraatac al Rusiei a făcut ca în loc de 4-1 să se facă 3-2. Iar apoi 4-5 pe fondul unor erori ale jucătoarelor noastre. Însă jocul a continuat pe contre, cele două rivale alternând perioadele de joc bun cu cele mai puțin faste. Naționala noastră s-a detașat la 3 goluri (9-6, 10-7, 11-8) la jumătatea primul mitan grație reușitelor ofensive ale Anei Maria Dragut și Elizei Buceschi. Însă Rusia a revenit și a trecut în avantaj până la pauză (15-16). 
Perioada de odihnă n-a fost una benefică pentru jucătoarele pregătite de Martin Ambros, care le-au permis adversarelor să se desprindă periculos în nici 5 minute (15-19) de la reluare. În această perioadă s-a decis practic finalista. Mult mai mobilă, jucând variat, inclusiv pe extreme, Rusia a știut să conserve acel avantaj și chiar să-l mărească: 19-26 (min. 51), 20-28 (min. 57). 

Ana Viakireva, pericol public

Au marcat pentru naționala noastră următoarele jucătoare: Dragut 4 goluri, Buceschi 3, Perianu 3, Pintea 3, Florică 2, Chiper 2, Laslo 2, Dumanska 1, Ardean-Elisei 1 și Bazaliu 1. Pentru Rusia cele mai multe goluri (13) au fost înscrise de Viakireva.
România va întâlni mâine, de la ora 15.00, în meciul pentru locurile 3-4, pe învinsa din cealaltă semifinală, Franța – Olanda, care se va disputa astăzi, de la ora 22.00. 
Este de subliniat că niciuna dintre echipele calificate în semifinalele acestei ediții n-a mai cucerit un titlu european. Rusia a mai disputat o finală în 2006, Olanda jucase pentru aur în 2016, iar Franța și România n-au urcat niciodată mai sus de locul 3. Așadar, mâine Europa va avea o campioană în premieră. 

Eliza Buceschi luptă pentru titlul de golgheteră

Autoare a 3 goluri în meciul de aseară, Eliza Buceschi se menține pe locul 3 în clasamentul golgheterelor de la această ediție, lider al clasamentului general fiind sârboaica Krpez (50 de goluri), care a plecat acasă. Jucătoarea de la Corona Brașov mai este devansată de Cristina Neagu, care, fiind accidentată, a rămas cu 44 de reușite (are 237 la cele 6 ediții ale CE la care a participat, record absolut). Două dintre urmăritoarele Elizei au evoluat tot ieri, în meciul pentru locurile 5-6, Norvegia – Suedia 38-29 (22-14), ieșind din cursă. Oftedal a marcat de 4 ori pentru învingătoare, fiind pe locul 7, cu 33 de goluri din 55 de aruncări (60%). Autoare a 5 goluri, suedeza Hagman a ajuns la un total de 35, urcând pe 5. Extrem de periculoasă a devenit rusoaica Ana Viakireva, care, cu 13 goluri înscrise României, a săltat pe 4 (36 de goluri).

Cristina Neagu le-a încurajat pe fete din tribună

Devenită indisponibilă după accidentarea din meciul cu Ungaria (ruptură ligament încrucișat anterior), Cristina Neagu a urmărit semifinala din tribună, alături de președintele FRH, Alexandru Dedu, și de alți oficiali români. Bucureșteanca și-a încurajat colegele, bucurându-se de reușitele lor și manifestându-și tristețea atunci când ele ratau sau greșeau câte o pasă. Înaintea semifinalelor de ieri, Neagu conducea într-o ierarhie a eficienței în ofensivă, una în care s-au adunat golurile marcate (a dat 44) cu pasele de gol (23). Căpitanul României a fost, însă, depășit de Viakireva (36 de goluri și 38 de pase de gol). 

 

Loading...