România, pe cai mari: “Dorim să aducem competiţii de importanţă majoră la noi în țară“

Ultima actualizare:

    Marinela Mladin (a doua din dreapta) vrea să aducă un suflu nou în sportul ecvestru
Marinela Mladin (a doua din dreapta) vrea să aducă un suflu nou în sportul ecvestru

Preşedintele Federaţiei Ecvestre Române, Marilena Mladin, candidează pentru un loc în boardul Federației Ecvestre Europene. Adunarea Generală a acestui for are loc pe 25 iunie la București, iar Marinela Mladin și-a prezentat planurile într-o conferință de presă.

"În primul rând este vorba de vizibilitate, de încredere, că suntem un partener de încredere pentru Federaţia Ecvestră Europeană. Avem ambiţii foarte mari, dorim să aducem competiţii de importanţă majoră în România. Ne dorim să avem o primă etapă de Cupă pe Naţiuni, Campionatul Balcanic şi Campionatul European de juniori şi copii, ca un prim pas. Ne dorim să fim cât mai prezenţi în aceste competiţii importante. De asemenea, îmi doresc să creştem foarte mult pe partea de copii şi juniori. Avem câteva baze ecvestre foarte bine puse la punct şi putem concura cu multe baze ecvestre din occident, deci putem îndeplini acest criteriu. Sunt absolut convinsă că vom reuşi să ducem la bun sfârşit organizarea unor astfel de evenimente", a declarat Marilena Mladin.

România are ambiţii şi în ceea ce priveşte participarea la Jocurile Olimpice de la Tokyo din 2020. "La obstacole am participat la cupa de naţiuni la divizia noastră unde am ocupat locul trei. Ca să te califici la Jocurile Olimpice trebuie să acumulezi un anumit număr de puncte. Prin acest rezultat ne-am calificat să mergem cu echipa mai departe şi săptămână viitoare vom fi la Budapesta cu o echipă de seniori, unde sperăm să avem rezultate bune în ideea de a ne califica la Olimpiadă. La individual avem seniori calificaţi la Campionatul European. Îl avem pe Viorel Bubău care a mers al Moscova la un concurs de patru stele şi se află în ciclul de pregătire olimpică. Stă foarte bine în grupa lui, are rezultate satisfăcătoare şi am putea avea o surpriză plăcută şi din partea lui".

Olandezul Theo Ploegmakers, președintele fedrației europene, crede că forul pe care îl conduce poate contribui la dezvoltarea acestui sport în România .  “Suntem încântați că ne aflăm aici. România poate crește în acest sport, este una dintre prioritățile noatre. România are nevoie de o voce puternică în cadrul federației ecvestre internationale. Ca să vă faceți o idee, federațiile europene reprezintă mai bine de 75 la sută din ceea ce înseamnă acest sport în lume“.

Federaţia Ecvestră Română va organiza marţi, la Bucureşti, Adunarea Generală a Federaţiei Ecvestre Europene, eveniment la care vor participa reprezentanţi din 33 de state, dintr-un total de 37.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
PAOK Brugge (EPA) jpg
Otelul Galati Universitatea Cluj (Sportpictures) jpg
Maria Herranz jpg
Vlad Covaliu (Facebook) jpg
Cristiano Ronaldo la Juventus Torino (EPA) jpg
Manchester City Real Madrid jpg
Corvinul Voluntari (Sportpictures) jpg
Cristina Neagu (Sportpictures) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net