Români contra români în eurocupe

Ultima actualizare:

    Voleibalistele de la Alba Blaj și Știința Bacău și-au disputat și finala Cupei României din 2017, la Piatra NeamțFoto: Sport Pictures
Voleibalistele de la Alba Blaj și Știința Bacău și-au disputat și finala Cupei României din 2017, la Piatra NeamțFoto: Sport Pictures

La 50 de ani de la memorabilele dispute Dinamo – Rapid pentru supremație în Europa, echipele feminine de volei Alba Blaj și Știința Bacău se înfruntă în semifinalele Cupei CEV. Prima manșă e programată astăzi (marți, 26 februarie), în Bacău

Ultimii trei ani au fost deosebiți pentru formațiile feminine de volei din țara noastră. Și s-au înregistrat performanțe fără precedent în istoria acestui sport, la noi.În 2016, CSM București a triumfat în Challenge Cup. Anul trecut formația din Blaj a jucat finala Ligii Campionilor, iar în primăvara ce vine vom avea o reprezentantă în ultimul act al Cupei CEV. Aceste reușite nu sunt, totuși, singulare pentru sportul la fileul înalt din România. Ci confirmă că la noi a existat și încă există o școală deosebită de volei. În urmă cu cinci decenii, formațiile masculine din București dominau Cupa Campionilor Europeni. Astfel, între 1960 și 1969, țara noastră a avut cel puțin o reprezentantă în finalele a nouă din cele zece ediții disputate! Mai mult decât atât, în 1966 și 1967 Dinamo și Rapid au jucat cu trofeul pe masă! De fiecare dată gruparea din șoseaua Ștefan cel Mare a avut câștig de cauză în fața giuleștenilor, care aveau deja trei trofee de campioni continentali în vitrină. Iar interesul românilor pentru volei era atât de mare atunci încât una dintre partidele finale s-a disputat în pavilionul central de la RomExpo, în prezența a douăsprezece mii de spectatori! Un record de asistență care a rămas ”în picioare” pentru competițiile sportive indoor de la noi. 

S-au contrat în 2008

Chiar dacă s-au afirmat pe plan internațional îndeosebi în ultimii ani, formațiile feminine de volei de la noi și-au intersectat pașii în competițiile continentale și în trecut. În ediția 2007/2008 am avut două astfel de confruntări: Dinamo București – Metal Galați 1:3, 3:0, 9-15 (set de aur) în ”16”-imi de finală ale Cupei CEV și Știința Bacău – Unic Piatra Neamț 3:0, 2:3 în sferturile de finală ale Challenge Cup. Calificată în ”careul de ași”, formația lui Florin Grapă a disputat atunci semifinale, terminând pe locul 4 după Vakifbank, Imola și Dresda.  

Finală românescă în Challenge Cup la handbal

Și în sportul cu mingea mică a existat o confruntare românească cu trofeul pe masă. S-a întâmplat în ediția 2008/2009 a Challenge Cup, când echipele masculine UCM Sport Reșița și CSU Suceava și-au disputat întâietatea. Bucovinenii s-au impus pe teren propriu cu 25-27, însă au cedat la o diferență mai mare în retur: 20-25. Reșițenii au câștigat trofeul pentru al treilea an la rând. În această competiție au mai triumfat echipele Steaua (2006), HC Odorhei (2015) și Potaisa Turda (2018). 

Dispută acerbă Steaua – Rapid în Cupa UEFA

Memorabilă este și confruntarea din sferturile de finală ale ediției 2005/2006 a Cupei UEFA la fotbal dintre Steaua și Rapid. Câștigătoare ale grupelor C, respectiv G, cele două formații bucureștene au trecut, în faza eliminatorie de formații cu nume precum Heerenveen, Sevilla, respectiv Hertha Berlin și Hamburg SV. În sferturile de finală, Rapid și Steaua au terminat la egalitate (1-1, 0-0) ambele confruntări, gruparea roș-albastră calificându-se în ”careul de ași” grație golului marcat în deplasare. 

Confruntări între echipe românești în cupele europeneVolei

Finale CCE masculin1966: Dinamo București – Rapid București 3:1, 3:21967: Dinamo București – Rapid București 3:0, 1:3, 3:1Cupa CEV feminin”16”-imi de finală2007/2008: Dinamo București – Metal Galați 1:3, 3:0, 9-15 (set de aur)Challenge Cup femininSferturi de finală2007/2008: Știința Bacău – Unic Piatra Neamț 3:0, 2:3Challenge Cup masculin”16”-imi de finală2018/2019: ACS Volei Municipal Zalău – Steaua București 3:0, 3:02014/2015: Dinamo București – Unirea Dej 3:0, 0:32011/2012: Tomis Constanța - Știința Baia Mare 3:1, 3:02007/2008: VCM LPS Piatra Neamț - Dinamo București 0:3, 3:0

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
WhatsApp Image 2024 04 20 at 09 53 05 jpeg
image
image
image
image
image
image
FotoJet (25) jpg
Zinedine Zidane (EPA) jpg
Farul Constanta CFR Cluj (Sportpictures) jpg
Rapid FCSB (Sportpictures) jpg
PAOK Brugge (EPA) jpg
Otelul Galati Universitatea Cluj (Sportpictures) jpg
Maria Herranz jpg
Vlad Covaliu (Facebook) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net