Poveste de film în fotbalul american: va juca printre stele cu o mână amputată!

Ultima actualizare:

    Shaquem Griffin
Shaquem Griffin

În ciuda unei afecţiuni fizice majore, Shaquem Griffin va evolua din toamnă în campionatul de fotbal american de peste Ocean.

Nu oricine poate ajunge în NFL, liga nord-americană care dă ora exactă în fotbalul american. Un tânăr de 22 de ani a reuşit să pătrundă însă în elită chiar dacă are mâna stângă amputată.

Aceasta e una dintre cele mai impresionante poveşti din lumea sportului, care se poate transforma în viitor în subiect de film. Eroul e Shaquem Griffin, transferat de echipa de fotbal american Seattle Seahawks în vederea stagiunii viitoare, care va debuta în toamnă. În fragedă copilărie, când Griffin avea numai patru ani, o afecţiune congenitală la mâna stângă i-a obligat pe doctori să-i amputeze acestuia braţul.

Shaquem n-a lăsat însă ca acest ghinion să-i afecteze visul, acela de a juca fotbal american la cel mai înalt nivel. Ca urmare, a intrat într-o echipă universitară şi a încercat să-şi ascundă defectul şi să-şi pună în valoare calităţile, viteza şi forţa.

A devenit astfel un apărător (linebacker) de temut, atrăgând imediat atenţia cluburilor profesioniste din NFL. „Acesta nu e sfârşitul călătoriei mele, ci un nou început. Mulţi s-au îndoit de mine, dar le-am arătat că s-au înşelat”, a declarat Griffin după ce a ajuns acolo unde şi-a dorit, printre stelele fotbalului american.

Interesant e faptul că, la echipa din Seattle, Shaquem va fi coleg cu fratele său geamăn, Shaquill, care a apărut pe lume cu un minut mai devreme. „E un băiat extraordinar, iar povestea sa ne-a inspirat pe toţi”, a spus Shaquill despre Shaquem.

image
image
image
image
image
image
Andrei Borza (Sportpictures) jpg
Romeo Lavia (EPA) jpg
Edi Iordanescu, Carlo Ancelotti, Anghel Iordanescu (Facebook) jpg
Novak Djokovici în semifinala masculină de la Australian Open. FOTO EPA-EFE
Nationala Ucrainei s a calificat la EURO2024 (EPA) jpg
Amical Columbia Romania 2 (EPA) jpg
Amical Columbia Romania (EPA) jpg
Kylian Mbappe (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net