Onoare salvată. Steaua va reprezenta Bucureștii în finala Super-Ligii de rugby cu CSM Știința Baia

Ultima actualizare:

    Steliștii au dominat finalul meciului cu Timișoara din GhenceaFoto: Marian Burlacu
Steliștii au dominat finalul meciului cu Timișoara din GhenceaFoto: Marian Burlacu

Formația roș-albastră s-a impus cu 22-18 în fața lui SCM Timișoara, după un meci aprig, în timp ce maramureșenii au câștigat (32-15) semifinala cu CS Dinamo.

Oamenii lui Dănuț Dumbravă au avut o evoluție palidă în prima parte a partidei din Ghencea, comițând numeroase erori neforțate (patru repuneri din margine pierdute). Așa se explică faptul că bănățenii s-au distanțat la 6-0 (două penalități concretizate de Vlaicu) și au majorat avantajul (18-8) după două treimi din timpul de joc. Dominată până atunci, Steaua a revenit pe final, când, și pe fondul cartonașelor galbene văzute de timișorenii Manumua și Tiqe Iliesa, a izbutit să înscrie două încercări transformate prin care a răsturnat situația pe tabela de marcaj (22-18).   Pentru Steaua, aceasta este cea de-a opta calificare în finala Super-Ligii în ultimii 15 ani, însă ultimul succes al grupării militare în campionat datează din 2006, când s-a impus cu 26-9 în fața lui Contor Arad, pe stadionul Farul din Constanța. În ultimul act al ediției 2021, militarii vor înfrunta pe CSM Știința Baia Mare, care n-a avut emoții în semifinala cu CS Dinamo (32-15), disputată pe teren propriu. Prin calificarea în finală, Steaua salvează pe undeva și onoarea formațiilor de rugby din Capitală, care au câștigat 84 din cele 103 titluri de campioni ai României în acest sport.

Provincia domină campionatul

În finala programată sâmbătă, 16 octombrie, la ora 17.30, pe Stadionul Național de Rugby „Arcul de Triumf”, formația maramureșeană pornește favorită. Știința Baia Mare a câștigat șapte titluri din 2009 încoace și a mai disputat alte cinci finale. De altfel, ultima victorie a bucureștenilor în campionat s-a înregistrat acum 13 ani, când Dinamo s-a impus (6-0) în fața eternei sale rivale, Steaua. Un alt motiv pentru care militarii doresc să pună capăt seriei de campionate în care domină în sezonul regular, iar apoi clachează în fază eliminatorie. Tot sâmbătă, de la ora 12.00, pe „Arc” se va disputa meciul pentru locul 3, dintre Timișoara și Dinamo.Ultimele 15 finale ale Superligii de rugby2021: Știința Baia Mare – CSA Steaua București2019/2020: Știința Baia Mare - Timișoara Saracens 23-172018/2019: Știința Baia Mare - CSA Steaua București 24-222017/2018: Timișoara Saracens - Știința Baia Mare 21-152016/2017: Timișoara Saracens - Știința Baia Mare 17-162015: Timișoara Saracens - Știința Baia Mare 18-152014: Știința Baia Mare - Farul Constanța 25-192013: RCM Timișoara - Știința Baia Mare 25-192012: RCM Timișoara - Știința Baia Mare 16-62011: Știința Baia Mare - CSA Steaua București 24-122010: Știința Baia Mare - CSA Steaua București 28-212009: Știința Baia Mare - CSA Steaua București 18-162007/2008: CS Dinamo București - CSA Steaua București 6-02006/2007: CS Dinamo București - CSA Steaua București 16-92005/2006: CSA Steaua București - Contor Arad 26-9

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
tractorul brasov jpg
image
image
image
image
image
image
Cristina Neagu (Sportpictures) jpg
Istvan Kovacs (EPA) jpg
Cristiano Bergodi (Sportpictures) jpg
Luca Mihai (Sportpictures) jpg
Cristiano Bergodi (Sportpictures) jpg
Rafael Nadal (EPA) jpg
Dinamo Poli Iasi (Sportpictures) jpg
Dan Petrescu (Sportpictures) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net