Nu vă mai săturaţi de vacanţă?

Ultima actualizare:
Rafael Nadal
Rafael Nadal

Spaniolii Ramos, Iniesta şi Fabregas au câştigat Campionatul European şi acum se distrează în staţiuni celebre sau, alături de iubite, dau o raită prin mall-uri, iar Federer şi Nadal se plimbă cu yachtul şi cu ski-jetul.

Sunt celebri şi bogaţi, iar anul acesta au muncit din greu.

După încheierea campionatului, dar şi a Europeanului, fotbaliştii au plecat în vacanţă, nu înainte de a participa şi la fastuoasa nuntă a lui Iniesta.

Nici neamţul Klose sau brazilianul Marcelo nu au stat degeaba, primul alegând să practice sporturile nautice, în timp ce sud-americanul a preferat un "antrenament" cu puştiul său de doar câţiva ani.

La acelaşi nivel se situează şi campionii tenisului mondial, Nadal şi proaspătul câştigător al turneului de la Wimbledon, Roger Federer, care au ales să se distreze în Sardinia.

Rafael Nadal

Eliminat devreme de la Wimbledon, în turul doi, spaniolul s-a refăcut repede.

Roger  Federer
Roger Federer

A fost la pescuit şi s-a lăudat pe Facebook cu o captură de peste 40 de centimetri, după care a plecat în Sardinia.

Aici a preferat să nu stea prea mult la soare, ci să se plimbe cu ski-jetul alături de prieteni.

Roger Federer

Cum îi stă bine unui campion, tenismenul a ales aceeaşi staţiune ca Nadal, Sardinia, dar a petrecut în alt stil.

Sergio  Ramos
Sergio Ramos

Alături de soţie şi prieteni s-a relaxat la bordul unui yacht de lux, iar consoarta sa, Mirka, s-a bucurat de o sesiune de cumpărături la magazine exclusiviste.

Sergio Ramos

Fundaşul lui Real Madrid s-a descătuşat total în vacanţa din Marbella.

Miroslav  Klose
Miroslav Klose

El apare distrându-se cu animatoare, stând tolănit pe baldachinele de pe plajă şi bând cocktailuri alcoolice fără număr.

Acesta n-a avut nicio problemă cu toate acestea şi n-a încercat să se ascundă, ci i-a salutat pe fotografi.

Miroslav Klose

Atacantul lui Lazio a trecut peste eliminarea prematură a Germaniei de la EURO şi alături de soţie şi copii a plecat la mare.

Cesc Fabregas
Cesc Fabregas

Sporturile nautice au fost principala atracţie, Klose fiind un împătimit al ski-ului pe apă.

Cesc Fabregas

Campionul european a fugit şi el imediat în vacanţă după întoarcerea de la Euro, alături de prietena sa.


    Cesc Fabregas
Cesc Fabregas

Deşi părea fără chef, aceasta l-a târât pe Fabregas după ea prin magazine pentru a-şi cumpăra bikini.

Măcar n-a fost foarte pretenţioasă şi şi-a ales unii care costau doar 19 euro.

image
image
image
image
image
image
Andrei Borza (Sportpictures) jpg
Romeo Lavia (EPA) jpg
Edi Iordanescu, Carlo Ancelotti, Anghel Iordanescu (Facebook) jpg
Novak Djokovici în semifinala masculină de la Australian Open. FOTO EPA-EFE
Nationala Ucrainei s a calificat la EURO2024 (EPA) jpg
Amical Columbia Romania 2 (EPA) jpg
Amical Columbia Romania (EPA) jpg
Kylian Mbappe (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net