Milan Vukas a învins cancerul!

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Diagnosticat în octombrie anul trecut cu cancer testicular, extrema dreaptă a echipei Energia Pandurii, sârbul Milan Vukas, a trecut prin clipe de coşmar. Acum, el vrea să joace din nou handbal.

La 23 de ani, handbalistul a început lupta cu boala, încurajat de medici, dar şi de alte cazuri de sportivi celebri care au trecut prin aceeaşi situaţie şi au învins.

După şase luni de chin, Milan Vukas s-a vindecat. Acum vrea să ducă o viaţă normală, dar nu se gândeşte să renunţe la sport. De regulă, când afli că suferi de o boală cum este cancerul, te gândeşti la cât mai ai de trăit. Aşa a făcut şi Vukas, până când a ajuns la o clinică specializată din Belgrad, unde i s-au dat asigurări că poate fi salvat.

„Nu ştiam ce să cred, pentru prima dată în viaţă m-am gândit că voi muri! Am doar 23 de ani, e cumplit să treci prin asta. Dar după ce am vorbit cu medicii de la Belgrad m-am mai liniştit. Doctorul meu mi-a spus că trebuie să fac chimioterapie, iar după o nouă scanare vom vedea care e rezultatul", ne-a povestit sârbul. Privind înapoi la tot ce i s-a întâmplat în ultimele şase luni, Milan se consideră norocos din mai multe puncte de vedere, dar mai ales pentru că boala a fost descoperită devreme.

„Am fost norocos pentru că rezultatul biopsiei a fost bun. În 99% din cazurile acestea oamenii nu simt durerea şi sunt diag­­nosticaţi târziu. Eu am simţit durere şi de aceea am fost norocos. Metastaza se putea extinde în organism, putea afecta sistemul respirator şi atunci devenea periculoasă. Dar eu am avut şansă, pentru că acest cancer nu a intrat în metastază", susţine Vukas.

El mai are contract cu Pandurii doar până la final de sezon, însă antrenorul Vasile Stângă vrea să-i fie prelungită înţelegerea. „De valoarea lui se găseşte greu un jucător acum. A fost handbalist de naţională în ultimii trei ani, plus că e un mare sufletist", a spus preşedintele clubului, Gore Popescu.

Acesta speră ca jucătorul să treacă repede peste problemele fizice şi psihice. „Trebuie să îl ajutăm să depăşească acest necaz şi să îşi revină. O să-l luăm şi la Braşov, la Cupa României, să vadă meciurile şi să reintre în atmosferă, pentru că este un jucător extraordinar", a mai declarat Popescu.

În lupta cu cancerul toată lumea i-a fost alături: colegii, familia şi toţi prietenii săi din Serbia. „Familia a fost mereu cu mine, am stat foarte mult în spital, am făcut trei cicluri de chimioterapie şi nu a fost deloc uşor. Un ciclu presupune cinci zile de tratament şi după o scurtă pauză începeam din nou. A fost greu pentru că nu este deloc confortabil şi îţi cade părul după tratament", a explicat Milan.

Faptul că a revenit la echipă şi vrea să joace handbal din nou nu este însă pe placul familiei. Mama a fost prima care s-a opus, dar Vukas spune că fără handbal nu ar putea trăi.

„Mama a fost puţin supărată că vreau să continui. Fiind ceva mai emoţionată şi afectată, mi-a spus «Nu mai juca!». Dar toate mamele din lume ar fi spus la fel. Eu îi înţeleg îngrijorarea, dar iubesc prea mult handbalul, pentru că e viaţa mea!", a explicat sârbul.

Când a aflat de ce boală suferă, lui Milan Vukas nu i-a trecut nici un moment prin cap să nu mai facă handbal după vindecare, având deja exemple de sportivi celebri care şi-au continuat cariera.

„M-am gândit că poate nu voi mai putea reveni pe teren, dar ştiu mulţi sportivi celebri care au continuat să facă sport după tratament: Lance Armstrong, care a continuat cu succes ciclismul, fotbaliştii Luboslav Penev şi Jose Molina. Problema acum nu este că nu pot face sport, ci că acel tratament afectează de regulă ficatul şi este nevoie de timp pentru a se regenera. Trei sau patru luni voi face doar antrenamente uşoare, iar din startul sezonului viitor cred că voi putea juca din nou", spune Vukas.

simeon stalpnicul png

* Lance Armstrong - ciclism

* Luboslav Penev, Jose Molina şi Ebbe Sand - fotbal

* Tony Marsh - rugby

* Scott Hamilton - patinaj artistic

* Alex Baumann - înot

image
image
image
image
image
image
Andrei Borza (Sportpictures) jpg
Romeo Lavia (EPA) jpg
Edi Iordanescu, Carlo Ancelotti, Anghel Iordanescu (Facebook) jpg
Novak Djokovici în semifinala masculină de la Australian Open. FOTO EPA-EFE
Nationala Ucrainei s a calificat la EURO2024 (EPA) jpg
Amical Columbia Romania 2 (EPA) jpg
Amical Columbia Romania (EPA) jpg
Kylian Mbappe (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net