"Messi al handbalului" - Cristina Neagu - a revenit pe teren după 20 de luni!

Ultima actualizare:

    Cristina Neagu a revenit pe teren dupa 20 de luni
Cristina Neagu a revenit pe teren dupa 20 de luni

Coşmarul s-a încheiat pentru cea mai valoroasă handbhalistă a lumii în 2010, Cristina Neagu! Supranumită "Messi al handbalului" pentru extraordinarul său talent şi pentru ceea ce făcea pe teren, Cristina a jucat azi, 6 minute, în meciul pe care echipa sa, Oltchim, l-a câştogat cu scorul de 34-23 pe terenul Coronei Braşov, în Liga Naţională! A fost primul ei meci după un an şi 8 luni, mai precis de la 11 februarie 2011!

Cristina a jucat în ultimele şase minute ale meciului şi chiar a reuşit să marcheze un gol, din aruncare de la 7 metri! De asemenea, şi-a trecut în cont 3 pase decisive.

"Am avut mari emoţii, nu doar pentru că reveneam pe teren, ci pentru că revenirea a fost la Braşov. Sunt fericită că mi-a ieşit tot ce mi-am dorit, atât mie cât şi echipei, dar încă mai am mult de muncă, o iau pas cu pas, sper ca în următoarele luni să cresc de la joc la joc. Oricum era important să-mi reiau pregătirile şi să încep antrenamentele. Când mă uit în urmă numai eu ştiu ce am simţit şi cât am suferi. Normal, mai simt dureri dar şi medicul m-a prevenit de acest lucru şi mi-a spus că durerile vor dispărea în timp. La cât am tras nici nu mai contează durerile ci că sunt în teren", a declarat, la finalul meciului, Neagu.

Ea ar putea juca şi duminică, în meciul cu Hypo, din prima etapă a grupelor Ligii Ccampionilor.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
asistati social romania foto arhiva adevarul jpg
image
image
image
image
image
image
Ana Maria Branza (Sportpictures) jpg
FC Botosani Dinamo (Sportpictures) jpg
Olimpiu Morutan (Sportpictures) jpg
Novak Djokovic (EPA) jpg
Real Madrid FC Barcelona (EPA) jpg
Inter Milano (EPA) jpg
image
Real Madrid Barcelona (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net