Măsuri fără precedent în handbal: Dinamo, exclusă din Liga Campionilor. România, calificată la Euro

Ultima actualizare:

    Dinamo a ratat șansa unei confruntări istorice cu PSGFOTO: Sportpictures.eu
Dinamo a ratat șansa unei confruntări istorice cu PSGFOTO: Sportpictures.eu

Măsuri fără precedent luate de conducătorii handbalului european din cauza pandemiei de coronavirus. Din păcate, România nu a trecut foarte bine de ele. Practic, doar naționala feminină beneficiază de ele, fiind calificată direct la Europene.

În urma şedinţei Comitetului Executiv al EHF, de vineri, s-au comunicat următoarele măsuri:

Liga Campionilor

Masculin – meciurile din optimile de finală, fază în care urma să joace şi Dinamo Bucureşti cu PSG, şi sferturile de finală au fost anulate; la Turneul Final Four, programat, la Koln, în 28-29 decembrie, vor juca astfel primele două clasate din grupele valorice A şi B la finalul fazei grupelor, adică FC Barcelona, PSG, THW Kiel, Veszprem HC. Adică, Dinamo a fost eliminată, deși nu a pierdut nici un meci în actuala ediție.

Feminin – meciurile din sferturile de finală, din iunie, în care sunt angrenate şi SCM Râmnicu Vâlcea şi CSM Bucureşti, au fost anulate, şi se caută soluţii pentru a fi jucate înaintea Turneului Final Four, programat în 5-6 septembrie, la Budapesta. Datele pot suferi modificări, în funcţie de consultările cu forul naţional ungar, iar dacă vor fi amânate, sferturile de finală vor fi anulate, astfel că la Turneul Final Four vor evolua primele două clasate la finalul grupelor principale, adică Metz Handball, Team Esbjerg, Györi ETO KC, Brest Bretagne Handball. Concret, echipele noastre sunt eliminate dacă pandemia nu trece.

Cupa EHF, Challenge Cup – toate meciurile, feminine şi masculine, sunt anulate. Sezonul se încheie fără Turneul Final Four în Cupa EHF masculină.

Campionatul European feminin 2020

Toate meciurile din calificări rămase de jucat au fost anulate, iar pe baza clasamentului final al ediţiei din 2018 la turneul final s-au calificat echipele Franţa, Rusia, Olanda, România, Suedia, Ungaria, Muntenegru, Germania, Serbia, Spania, Slovenia, Polonia, Cehia şi Croaţia, plus gazdele Norvegia şi Danemarca. Tragerea la sorţi a grupelor va avea loc în 18 iunie.

Campionatul Mondial masculin 2021

România pierde şansa drumului de calificare la turneul final, pentru că toate meciurile de calificare europene au fost anulate. Astfel, din Europa, la turneul final al CM2021 se califică, pe baza clasamentului final al CE2020, echipele Slovenia, Germania, Portugalia, Suedia, Austria, Ungaria, Belarus, Islanda, Cehia, Franţa, alături de Spania, Croaţia şi Norvegia, medaliatele CE2020, plus Danemarca, în calitate de campioană mondială.

Desfăşurarea Campionatelor Europene la nivel juvenil se află încă în discuţii pentru anul 2021, CE under 16 feminin din această vară a fost anulat.

La nivelul calificărilor olimpice, la feminine rămân stabilite turneele din martie 2021, când România va juca în Muntenegru. O decizie modificată poate surveni în urma discuţiilor dintre IHF şi CIO.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
PAOK Brugge (EPA) jpg
Otelul Galati Universitatea Cluj (Sportpictures) jpg
Maria Herranz jpg
Vlad Covaliu (Facebook) jpg
Cristiano Ronaldo la Juventus Torino (EPA) jpg
Manchester City Real Madrid jpg
Corvinul Voluntari (Sportpictures) jpg
Cristina Neagu (Sportpictures) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net