Mark Selby a câștigat al 4-lea titlu mondial la snooker

selby-mark-gettyimages-1232674118.jpg

Mark Selby a câștigat 5,9 milioane de lire sterline din sport
Mark Selby a câștigat 5,9 milioane de lire sterline din sport
Foto: Guliver / GettyImages

Condus (3-5) după prima sesiune, de Shaun Murphy, englezul Mark Selby (37 de ani) a revenit în forță, trecând în avantaj după a doua sesiune (10-7) și impunându-se cu 18-15. Grație acestui succes, jucătorul din Leicester a câștigat cel de-al 4-lea titlu mondial la snooker.

Selby a început să joace biliard pe la 8 ani. Remarcat de Malcom Thorne, fratele jucătorului profesionist Willie Thorne, a optat pentru snooker. Pe când avea 16 ani, deși bulversat de moartea tatălui său, care a fost răpus de cancer, a devenit și el profesionist. De atunci, a câștigat 5,9 milioane de lire sterline din sport, fiind numărul 1 în lume în mai multe perioade (septembrie 2011 - noiembrie 2012, decembrie 2012 - februarie 2013, aprilie - iunie 2013, mai - iulie 2014, august - decembrie 2014, februarie 2015 - martie 2019). În cariera sa, a câștigat 20 de turnee majore și 7 minore. 
Victorios în 2014, 2016, 2017 și 2021, Selby l-a egalat pe John Higgins (1998, 2007, 2009, 2011) după numărul de trofee în competiția supremă. Înaintea acestora se află Stephen Hendry (7 titluri - 1990, 1992, 1993, 1994, 1995, 1996, 1999), Steve Davis (6 - 1981, 1983, 1984, 1987, 1988, 1989), Ray Reardon (6 - 1970, 1973, 1974,  1975, 1976, 1978) și Ronnie O'Sullivan (6 - 2001, 2004, 2008, 2012, 2013, 2020).
În urma acestui succes, Mark Selby a fost recompensat cu 500.000 de lire sterline, în timp ce Murphy a luat jumătate.

Loading...
 
 
ClickPoftaBuna.ro 0
1
ClickPoftaBuna.ro : 0
ClickPoftaBuna.ro 1