Maratonul de la Boston a fost anulat din cauza pandemiei

Ultima actualizare:

    La maraton e greu să păstrezi distanța fizică între alergători Foto: Guliver / GettyImages
La maraton e greu să păstrezi distanța fizică între alergători Foto: Guliver / GettyImages

Programată în 24 aprilie, amânată apoi pentru 14 septembrie din cauza pandemiei de COVID-19, ediția din acest an a Maratonului de la Boston a fost anulată. Ceea ce reprezintă o nedorită premieră în istoria de 124 de ani a acestei întreceri la care participă anual circa 30.000 de alergători.

Este de remarcat faptul că această întrecere s-a desfășurat și în perioada războaielor mondial, dar și atunci când clima nu era favorabilă. Nici măcar atentatul cu bombă din 15 aprilie 2013, care a cauzat moartea a trei persoane și rănirea a altor 250, n-a perturbat organizarea acestei curse pe distanța de 42,195 km. Organizatorii întrecerii au făcut anunțul anulării cu tristețe. ”La Boston Athletics Association, cu contribuția și sprijinul nostru, a determinat că desfășurarea celei de-a 124-a ediție a Maratonului Boston nu mai e posibilă anul acesta din rațiuni ce țin de sănătatea publică. Nu exista niciun mijloc prin care să păstrăm formatul obișnuit al cursei”, a scris pe Twitter primarul Martin Walsh. Pe de altă partem organizatorii au anunțat organizarea unei curse virtuale. Iar cei care vor dovedi că parcurg distanța în mai puțin de 6 ore vor primi un tricou, o medalie și o diplimă cu însemnele Maratonului de la Boston. Până acum nu s-a luat nicio decizie în privința celorlalte două curse de maraton importante din SUA, de la Chicago (11 octombrie) și de la New York (1 noiembrie). Se știe, însă, că ediția viitoare a Maratonului de la Boston este programată în 19 aprilie 2021. 

image
image
image
image
image
image
Andrei Borza (Sportpictures) jpg
Romeo Lavia (EPA) jpg
Edi Iordanescu, Carlo Ancelotti, Anghel Iordanescu (Facebook) jpg
Novak Djokovici în semifinala masculină de la Australian Open. FOTO EPA-EFE
Nationala Ucrainei s a calificat la EURO2024 (EPA) jpg
Amical Columbia Romania 2 (EPA) jpg
Amical Columbia Romania (EPA) jpg
Kylian Mbappe (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net