Luncanu, bucuros chiar după înfrângere

Ultima actualizare:

''Am început tenisonat meciul cu Granollers. Apoi, am fost mai relaxat şi cu ajutorul publicului am câştigat setul doi. În setul decisiv, am făcut mai multe greşeli şi adversarul meu s-a detaşat în învingător. A fost o experienţă care mă va ajuta să progresez'', a spus jucătorul de tenis Petru - Alexandru Luncanu.

În continuare, el a precizat: ''Faptul că sunt stângaci, este un avantaj. Stângacii au efecte diferite, au altă viziune asupra meciului şi un timp mai bun de reacţie''.

La final, Luncanu a menţionat: ''Dacă se va recupera fizic şi moral, după meciul pierdut în Suedia, Victor Hănescu, principalul favorit al turneului de la Bucureşti, poate să câştige această competiţie''.

Tânărul jucător român de tenis Petru - Alexandru Luncanu a fost eliminat, luni, în primul tur la turneul internaţional BCR Open România, ediţia 2009.

Luncanu, 20 de ani, locul 328 ATP, beneficiar al unei invitaţii din partea organizatorilor, a fost învins cu 6-2, 6-7 (3), 6-1 de ibericul Marcel Granollers, 23 de ani, locul 79 ATP, după 2 ore şi 10 minute.

Deşi a evoluat cu ambiţie, Luncanu nu a putut depăşi diferenţa de valoare şi experienţă, faţă de spaniolul Granollers. Luncanu s-a ales cu un cec de 3.850 euro.

image
image
image
image
image
image
Novak Djokovici în semifinala masculină de la Australian Open. FOTO EPA-EFE
Nationala Ucrainei s a calificat la EURO2024 (EPA) jpg
Amical Columbia Romania 2 (EPA) jpg
Amical Columbia Romania (EPA) jpg
Kylian Mbappe (EPA) jpg
Minge - fotbal
Dani Alves (EPA) jpg
Sorana Cirstea (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net