Lotul de canotaj se pregătește în izolare la Siliștea Snagovului

antrenament_6.jpg

Canotorii români se pregătesc în continuare pe apele lacului Snagov
Canotorii români se pregătesc în continuare pe apele lacului Snagov
Foto: Sergiu Bejan

Lotul de canotaj se antrenează la Siliștea Snagovului, într-o bază sportivă în care accesul este restricționat. Componenții ”flotilei de aur” urmează un program obișnuit, singura lor mare problemă fiind că s-au amânat competițiile din această primăvară și că nu știu dacă Jocurile Olimpice se vor mai desfășura în această vară.

La sfârșitul lunii februarie, lotul de canotaj al României a revenit din Italia, acolo unde se pregătise în ape calde, pe timp de iarnă, iar atunci s-a iscat o mică furtună în baza sportivă din localitatea aflată la 40 km de București. În sensul că unii angajați de acolo s-au temut ca nu cumva canotorii să aducă din Italia și noul coronavirus... Au trecut de atunci trei săptămâni și alarma a fost una falsă. Poate și fiindcă în Peninsulă lotul s-a antrenat într-o zonă retrasă, departe de Roma sau de alte orașe.  
Declararea Stării de Urgență, luni, n-a schimbat în mare măsură viața pe care o duc canotorii noștri, la Snagov. ”În continuare, ne vedem de progamul nostru de antrenament la fel de hotărâți și motivați. Suntem în siguranță aici, în bază. Încercăm să evităm orice pericol și din acest motiv nu mai părăsim baza. Nu mai ieșim nici măcar până la magazinul din sat. De alte ieșiri nici nu încape vorba. Nu putem risca ani de antrenament. Cadrele medicale, antrenorii stau și ei în bază. S-au luat măsuri în legătură cu dezinfectarea aparatelor. Atenție sporită la igienă”, ne-a spus canotorul Sergiu Bejan, cel care își dedică timpul liber fotografiei, marea lui pasiune. 
Un mesaj asemănător a transmis, zilele trecute, și dubla campioană mondială Gianina Beleagă: ”Nu ne-am izolat din cauza fricii. Frica și isteria generală s-au dovedit a fi mult mai dăunătoare decât virusul în sine. Noi am hotărât să stăm departe de interacțiunea cu lumea din afara bazei sportive doar pentru a nu fi vectori pentru acest Covid-19. Este o izolare socială, nu o carantină. Este iresponsabil să ne bazăm pe faptul că suntem tineri și sănătoși. Și să spunem că noi nu avem treabă cu virusul acesta. Am dezinfectat tot ce se putea dezinfecta. Suntem atenți la igiena personală. Toți trebuie să fim responsabili pentru acțiunile noastre și să nu periclităm sănătatea noastră și a celor din jur. Din păcate, multe competiții s-au amânat, iar zvonurile privind o eventuală amânare a Jocurilor Olimpice au ajuns și la urechile noastre. În legătură cu toate acestea, noi nu putem decât să ne antrenăm la fel de sârguincios și cu aceeași dorință în suflet. Sunt sigură că, la fel ca până acum, cei în măsură să ia decizii le vor lua pe cele mai potrivite. În momentul de față, am luat toată măsurile de precauție și vă sfătuiesc, oameni buni, să rămâneți liniștiți în casele voastre pentru că astfel dăm răgaz găsirii unor soluții potrivite pentru eliminarea acestui virus și pentru a readuce lucrurile la normal”, ne-a spus canotoarea a cărei mamă se află undeva în nordul Italiei. ”Este bine. Localitatea în care stă nu a fost afectată”. Tot în Italia se află și antrenorul lotului de canotaj, Antonio Colamonici, care a mers acasă după cantonament din ianuarie-februarie. ”Este bine, din câte am înțeles. Familia lui este în sudul Italiei”.  
La fel de hotărâtă este și Ionela Cozmiuc, colega de barcă a Gianinei: ”Ține de noi să câștigăm această luptă! Trebuie să demonstrăm că suntem responsabili pentru noi, pentru familiile noastre, pentru toți cei dragi. Străbunicii noștri au fost trimiși la război pentru ca nouă să ne fie mai bine. Noi suntem rugați să stăm în casă. Fiți responsabili! Spălați-vă cât mai des pe mâini! Și evitați locurile aglomerate!”, a transmis campioana mondială.   

Elisabeta Lipă cere ca CSN Snagov să nu fie închis 

Preşedinte al Federaţiei Române de Canotaj, Elisabeta Lipă a declarat, ieri, pentru Agerpres, că face apel la autorităţile decidente în lupta cu pandemia de Covid-19 să permită loturilor olimpice aflate în cantonament la Complexul Sportiv Naţional Snagov să-şi continue pregătirea în vederea participării la Jocurile Olimpice de la Tokyo. "Eu înţeleg că s-a închis complexul de la Lia Manoliu, dar acolo era regim deschis, aveau regim hotelier. Încerc să ţin sportivii în siguranţă şi în pregătire, pentru că dacă îi trimitem acasă, la revedere Jocuri Olimpice, nu mai poţi să speri la ceva. (...) E ordonanţa aia militară şi ne-au băgat pe toţi la grămadă, dar aici la Snagov nu e restaurant cu regim deschis. Sportivii stau izolaţi, e o cantină şi cămine, nu stau claie peste grămadă, eu spun că sunt în siguranţă”. 

Loading...
ClickPoftaBuna.ro 0
1
ClickPoftaBuna.ro : 0
ClickPoftaBuna.ro 1