Lance Armstrong e vânat cu Interpolul!

Ultima actualizare:

"Cu câteva zile în urmă un reprezentant al guvernului federal american le-a solicitat autorităților juridice din Franța să coopereze în cadrul investigației", susține o sursă anonimă citată de agenția de presă Reuters.

Sursa a adăugat că Jeff Novitzky, anchetator special în cadrul FDA (Food and Drugs Administration) alături de procurorul federal Doug Miller și de președintele Agenției Anti Doping din SUA, Travis Tygart s-au întâlnit cu reprezentanți ai autorităților anti doping din Franța. De asemenea trio-ul anchetatorilor americani a avut o întrevedere și cu reprezentanți ai Interpol.

Lance Armstrong nu a fost niciodată testat pozitiv, dar cotidianul francez L'Equipe a publicat în 2005 un articol în care se preciza faptul că probe prelevate de la Lance Armstrong în 1999 în timpul Turului Franței conțineau urme de EPO. Atunci Armstrong a fost declarat "curat" de către un organism independent, dar președintele de atunci al WADA (World Anti Doping Agency), Dick Pound, a pus sub semnul îndoielii corectitudinea investigației și a rezultatului.

Fostul președinte al Agenției Anti Doping din Franța, Pierre Bordry, care a demisionat în luna septembrie a acestui an, a declarat că va pune la dispoziția anchetatorilor americani, probe prelevate de-a lungul timpului de la Lance Armstrong, dacă acestea vor cere în mod oficial acest lucru.

Floyd Landis, controversatul câștigător al Turului Franței în anul 2006 și fost coechipier al lui Armstrong, l-a acuzat pe acesta în luna mai a acestui an că a folosit substanțe interzise. Landis a fost deposedat de trofeul cucerit în 2006 și suspendat pentru o perioadă de doi ani după ce a fost testat pozitiv cu un nivel crescut al testosteronului în timpul competiției din acel an.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
Cristiano Ronaldo la Juventus Torino (EPA) jpg
Manchester City Real Madrid jpg
Corvinul Voluntari (Sportpictures) jpg
Cristina Neagu (Sportpictures) jpg
Istvan Kovacs (EPA) jpg
Cristiano Bergodi (Sportpictures) jpg
Luca Mihai (Sportpictures) jpg
Cristiano Bergodi (Sportpictures) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net